”Solicitări geniale” – Chicu reacționează la somațiile privind sistarea exportului de grâu

Președintele țării, Maia Sandu, a solicitat guvernului interimar să introducă restricții temporare la exportul de grâu. De altfel, se va adresa Procuraturii Generale. Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție în acest sens.

”Ce poate fi mai de ajutor fermierilor, decât interzicerea exportului de produse agricole? Ce poate fi mai atractiv pentru investitori, decât intervenția brutală a statului în relațiile comerciale externe? Ce poate fi mai încurajator pentru antreprenori, decât implicarea conducătorilor statului în redistribuirea unor piețe?”, susține Chicu.

Totodată, fostul premier le-a sugerat jurnaliștilor economici să-l contacteze pe ”Ruben Atoyan de la FMI să-l întrebe cum cataloghează instituția asemenea “solicitări geniale”.

”În paralel, sugerez jurnaliștilor economici să studieze Acordul semnat între RM și FMI în aprilie 2020, votat în Parlament inclusiv și de deputații PAS, prin care țara a primit 234 de milioane de dolari, ca să înțeleagă cât ar costa țara prima “soluție” economică pregătită și înaintată de Maia Sandu în 3 luni de zile”, mai adaugă Chicu.

Noaptea trecută, la portul Giurgiulești, mai multe camioane cu cereale au fost blocate de către oamenii din zonă, dar și un grup de activiști. Aceștia au încercat să blocheze unitățile încărcate cu grâu, acuzând că se exportă grâul din rezerva de stat.

Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PPDA, Alexandru Slusari, a venit cu o reacție la această situație scandaloasă,  menționând că grâul transportat din Giurgiulești nu are nimic cu rezerva de stat. Astfel, Agenția de Rezerve Materiale a eliberat grâu din rezerve altui agent economic, iar cerealele au rămas în țară.

Respectiv, problema de bază este acum să nu se admită creșterea prețului la pâine.

Amintim că, Maia Sandu a solicitat Guvernului să stopeze imediat exportul grâului din rezerva de stat și anunță că va sesiza Procuratura Generală pentru a identifica eventuale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat.

Totodată, ea menționează că va sesiza Procuratura Generală în legătură cu potențiale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat cu prejudicii aduse țării și cetățenilor.

Dosar Media

Ai o noutate?