Socialistul Petru Burduja, acuzat de incompetență și îndemnat să plece din funcție -”Președintele așteaptă ca cineva să-i facă agenda”

Deputatul PPDA, Stela Macari susține că activitatea Comisiei de Economie, Buget și Finanțe din Parlament este blocată din cauza deputatului Petru Burduja, care nu s-ar descurca cu atribuțiile de președinte al Comisiei.

Se întâmplă după ce Vladimir Golovatiuc, care era președintele acestei comisii a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Federația rusă, iar acest rol i-a revenit lui Petru Burduja.

”La ultimele ședințe s-a simțit o ineficiență în activitate comisiei, iar “președintele”, care are și o armată de consilieri, așteaptă ca cineva să-i facă agenda. Fie e din cauza incompetenței, fie din cauza sabotajului acestuia, însă ambele reprezintă fapte grave, iar domnul Burduja trebuie să părăsească acest fotoliu!  Voi ruga șeful fracțiunii Alexandr Slusari , să pună în discuție acest subiect la ședința Biroului Permanent al Parlamentului. Noi nu ne putem permite o activitate defectuoasă a celei mai importante comisii parlamentare, care amplifică și mai mult criza economică în care ne aflăm, fără să avem posibilitatea să sărim în ajutorul oamenilor și a agenților economici ce se află în impas”, a scris într-o postare pe pagina sa de facebook Stela Macari.

Deocamdată președintele Comisiei de Economie, Buget și Finanțe din Parlament, deputatul PSRM, Petru Burduja nu a venit cu o reacție la acuzațiile ce i se aduc.

Dosar Media

Ai o noutate?