Socialiștii și comuniștii vor să defileze de 9 mai cu panglica Sf. Gheorghe – S-au plâns astăzi la Curtea Constituțională

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, au solicitat Curții Constituționale să verifice constituționalitatea amendamentelor la Codul Contravențional, votate de Parlament în ședința din 7 aprilie. Contestarea la Înalta Curte a acestui amendament vine la câteva zile după ce Legislativul a votat pentru interzicerea purtării panglicii Sfântul Gheorghe.

În acest context, socialiștii și comuniștii consideră ilegale amendamentele aprobate, motivând că  articolul  32 al Constituției Republicii Moldova garantează libertatea opiniei și a exprimării cetățenilor. Ei spun că legea votată contravine doctrinei internaționale și practicii instanțelor europene, precum și unui șir de acte fundamentale în domeniul drepturilor omului.

”Ținând cont de faptul că, potrivit legii supreme, „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme”, deputații s-au adresat către Curtea Constituțională cu solicitarea de a declara neconstituțional amendamentul aprobat”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Socialiștilor.

Amendamentul votat de Parlament  se referă la semnele, literele și codurile utilizate în agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Printre acestea se numără și panglica bicoloră negru-portocaliu, cunoscută ca și panglica Sfântul Gheorghe, dar și literele „Z”, „V” etc.  Persoanele care vor răspândi simbolurile interzise, inclusiv în mediul online, vor fi amendate.

Turcan Ana

Ai o noutate?