Situație fără precedent la Bălți: Alegerile locale, suspendate cu doar 20 minute înainte de deschiderea secțiilor de votare.
CEC a decis suspendarea alegerilor locale din Bălți, cu doar 20 de minute înainte de deschiderea secțiilor de vot. Astfel, turul doi al alegerilor locale, care urma să se desfășoare astăzi, nu va mai avea loc.
Se întâmplă după ce candidata partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost eliminată de Curtea de Apel din cursa electorală pentru fotoliul de primar. Secțiile de vot vor rămâne închise și după ora 7.00.
În această dimineață, Curtea de Apel Bălți a decis anularea înregistrării candidatului electoral Marina Tauber. Un complet format din trei magistrați de la CA Bălți au păstrat deciziei instanței de fond, cu privire la anularea înregistrării candidatei PP „ȘOR” în cursa electorală.
„Membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu 2 candidați.
Întruniți în ședință extraordinară, membrii Comisiei au decis să suspende desfășurarea turului doi al alegerilor în circumscripția electorală municipală Bălți, până deciziile instanțelor de fond și apel vor rămâne irevocabile.
Reieșind din decizia adoptată, în această dimineață, de Comisie, cele 60 de secții de votare din circumscripția electorală municipală Bălți nr. 2 nu se vor deschide la data de 5 decembrie 2021, iar birourile electorale ale secțiilor de votare respective vor returna, dar nu mai târziu de ora 07.00 a zilei de 5 decembrie 2021, Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 toate documentele și materialele electorale, inclusiv buletinele de vot”, a menționat Angelica Caraman, președinta CEC.
Acum patru zile Comisia Electorală Centrală (CEC) a votat pentru anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber. În proiectul de hotărâre se menționează un șir de încălcări la capitolul finanțării campaniei electorale. Candidata partidului „ȘOR” este acuzată că a cheltuit bani, pe care nu i-a declarat, pentru a hrăni simpatizanții care au susținut-o în campanie electorală..
În primul tur din 21 noiembrie, Marina Tauber a acumulat 47,93% din voturi, iar Nicolai Grigoriin – 20,93%.