Foto: zgd

Sîrbu, despre legea pe care a votat-o: Foarte bine că CCM a suspendat legea cu privire la SIS

Deputatul ”Pentru Moldova, Sergiu Sîrbu, comentează decizia Curții Constituționale de ieri, prin care, a suspendat legea ce prevedea trecerea Serviciului de Informații și Securitate, din subordinea Președintelui în subordinea Parlamentului. Astfel Sîrbu declară că o eventuală decizie finală a CCM ar pune punct pe acest subiect.

”Dacă CCM a decis să suspende legea ce prevede trecerea SIS din subordinea președintelui, în subordinea Parlamentului, atunci foarte bine. Urmează să vedem care va fi și decizia finală, decizie care va pune punct acestui subiect. Doar că, aici vedem duble standarde a CCM, respectiv când am contestat modalitatea de numire a procurorului general, CCM nu a suspendat imediat legea, ci a venit mai târziu cu o decizie, prin care, s-a constat că procedura de numire a fost ilegală, însă decizia nu a avut efect retroactiv”, a declarat Sîrbu la un post TV.

Magistrații Curții Constituționale au suspendat astăzi legea votată de deputații PSRM și platforma parlamentară „Pentru Moldova” prin care Serviciul de Informații și Securitate a trecut din subordinea Președinției în cea a Parlamentului.

Astfel, Înalta Curte admis cererea de suspendare a acțiunii Legii adoptate în trei decembrie pentru modificarea unor acte normative, depusă de deputatul PAS Sergiu Litvinenco, prin care SIS-ul a fost scos din coordonarea președintelui țării.

Astfel, acțiunea legii a fost suspendată până la soluționarea în fond a cauzei.

„Soluția suspendării este necesară pentru a evita prejudiciile şi consecinţele negative iminente pentru ordinea constituţională”, au conchis magistrații de la Curtea Constituțională.

Se întâmplă la câteva zile după ce deputații PSRM – Pentru Moldova au votat pe bandă rulantă mai multe proiecte controversate și activ contestate de opoziție, fără a fi examinate corespunzător de către parlamentari.

Printre acestea sunt proiectele bugetar-fiscale pentru anul 2021 și proiectul de transfer al SIS-ului de sub administrația Președinției în subordinea Parlamentului. Pe toate aceste proiecte de lege, opoziția a depus contestații la Curtea Constituțională.

Dosar Media

Ai o noutate?