Singurul figurant în dosarul expulzării profesorilor turci va face Paștele în izolatorul CNA

Fostul director al Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, a fost plasat în arest în izolatorul CNA pentru 25 de zile fiind cercetat penal într-un dosar pentru îmbogățire ilicită. O decizie în acest sens a fost luată vineri, 1 aprilie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău.

Conform ofițerii de presă a Procuraturii, Mariana Cherpec, acesta va fi privat de libertate timp de 25 de zile. În perioada indicată Botnari se va afla în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Ex-directorul SIS a fost reținut pentru 72 de ore, după ce ofițerii au descins cu perchiziții la domiciliul său. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauzei penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite.

Fostul director al SIS, Vasile Botnari, singurul figurant în dosarul privind expulzarea celor 7 profesori turci de la Liceul Orizont din capitală, care în luna septembrie 2020 a fost condamnat cu suspendare, a plătit 125 de mii de euro prejudicii pe care le-a adus R. Moldova profesorilor turci extrădați și a mai achitat 380 de mii de lei pentru avionul charter care a fost arendat pentru transportarea profesorilor (în total echivalentul a 145 de mii de euro).

Astfel, ANI a inițiat un control pentru a investiga proveniența banilor pe care i-a achitat Botnari. Aceștia nu se regăseau în declarația de avere și interese personale depusă de fostul director SIS în acea perioadă.

Prin Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 15 iulie 2020, Vasile Botnari a fost condamnat la amendă penală în mărime de 88 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice timp de 5 ani.

De asemenea, inculpatul a achitat benevol, până la pronunțarea sentinței:

–    în folosul Ministerului Finanțelor – 125 de mii de euro – drept prejudiciu cauzat statului prin condamnarea Republicii Moldova la CtEDO,

–    în folosul SIS – 348 432 lei pentru închirierea navei pentru îndepărtarea victimelor de pe teritoriul Republicii Moldova în Turcia.

Turcan Ana

Ai o noutate?