Și în Moldova vor fi introduse pașapoartele COVID-19? – Ce spune premierul interimar

Comisia Europeană va veni cu o propunere privind crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul UE în această lună. Declarația îi aparține președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, declară că foarte multe guverne lobează introducerea pașapoartelor de vaccinare pentru a fi permisă libera circulație. Totodată, Ciocoi declară că, la ora actuală, este prematur să se discute această problemă cu reprezentanții UE, întrucât nu există o decizie finală pe acest subiect.

”Sunt foarte multe guverne și agenții turistice care lobează introducerea pașapoartelor COVID-19, întrucât există o oboseală foarte mare în rândul populației, care vrea să călătorească. La etapa actuală, nu este sens să purtăm discuții cu UE privind pașapoartele de vaccinare, întrucât nu există o decizie finală”, declară premierul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Menționăm că, statele care sunt dependente de turism doresc adoptarea accelerată a unui astfel de document pentru a-şi salva sezonul estival și a nu suferi pierderi economice din caza pandemiei.

Liderii UE au decis să mențină restricțiile asupra vieții publice și a liberei circulații, în contextul în care statele membre încearcă să controleze apariția noilor variante de coronavirus care ar putea opri revenirea economică planificată.

Suedia și Danemarca vor să introducă un paşaport de vaccinare digital pentru a facilita libertatea de mișcare.

Cancelarul german, Angela Merkel, estimează că vor fi eliberate paşapoarte de vaccinare anti-COVID-19 încă înainte de începerea verii. Ea pleacă de la premisa că toate statele membre ale UE lucrează în vederea eliberării unui astfel de document într-un viitor previzibil.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?