Sergiu Sârbu îi dă lecții de moralitate Maiei Sandu– ”Mi se pare prea de tot! Președintele ales a pășit cu stângul! Este o figură simbolică”

Republica Moldova este țară parlamentară, iar președintele este o figură simbolică și care trebuie să joace rolul de mediator imparțial între instituțiile statului, dar nu să controleze instituții și să facă presiuni. De această părere este deputatul Sergiu Sârbu.
Într-un mesaj, postat pe pagina sa de facebook, deputatul o invită pe Maia Sandu să se conducă de ”prevederile constituționale.”

”Noi am fost cei care în 2016 am susținut ideea transferării Serviciului de Informații și Securitate sub control parlamentar. Am fost cei care în 2019 ne-am opus acordării unor atribuții în privința acestei structuri șefului statului. Am explicat încă atunci că este o greșeală și ne bucurăm că acest lucru a fost înțeles. În această situație, cum puteam noi să nu susținem proiectul prin care se revine la normalitate?”, scrie Sârbu.

Totodată el menționează că deputații Partidului Acțiune și Solidaritatea ar trebui să evite să facă ”show în Parlament”.

”Dar să faci show în Parlament, să strici microfoane, să arunci cu apă, să scoți lumea la proteste în plină criză pandemică doar pentru că nu va avea posibilitatea să numească un vicedirector la SIS, mi se pare prea de tot. Mi se pare că președintele ales a pășit cu stângul…”, a mai adăugat deputatul.

Amintim că ieri, în ședința Parlamentului, pe fundalul huiduielilor opoziției, au fost votate proiectele privind anularea legii antipropagandă, proiectul cu privire la statutul special pentru limba rusă, proiectul cu privire la statutul juridic special al UTA Găgăuzia, cât și trecerea SIS-ului din subordinea Președinției în cea a Parlamentului.

Deputații Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Dinu Plângău și Alexandru Slusari au susținut un briefing și au declarat că mâine vor contesta la Curtea Constituțională legile care au fost adoptate astăzi în plen fără ca să fie prezentate și examinate.

„Ceea ce s-a întâmplat azi în Parlament nu este nici legal, nici constituțional. Două sesizări le avem deja, iar celelalte urmează să le pregătim ca să anulăm întreaga ședință plenară de azi”, a declarat deputatul PPDA Dinu Plângău.

Dosar Media

Ai o noutate?