Semne că Moscova cedează sau cinism? Peskov: ”Sperăm ca în zilele următoare, această operațiune fie să-și atingă obiectivele, fie să o ducem la bun sfârșit prin negocieri”

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat într-un interviu pentru Sky News că războiul din Ucraina, pe care el o numește “operațiune specială” s-ar putea sfârși în viitorul apropiat.

„Sperăm ca în zilele următoare, în viitorul previzibil, această operațiune fie să-și atingă obiectivele, fie să o ducem la bun sfârșit prin negocieri între delegațiile ruse și ucrainene”, a spus Peskov.

Peskov a menționat că el consideră că războiul poate fi finalizat prin negocieri, dar asta va depinde de poziția delegației ucrainene, precum și de „cât de pregătiți sunt să accepte condițiile Rusiei”. Cinismul a continuat, iar secretarul de presă a lui Putin a spus că își dorește investigarea crimelor de război comise din Ucraina, afirmând din nou că Rusia nu este vinovată.

“Suntem interesați de o investigație cu adevărat obiectivă a posibilelor crime. Vrem să înțelegem care ar putea fi formatele unei astfel de investigații”, a mai adăugat Peskov.

Răspunzând la întrebarea dacă o astfel de investigație este permisă la Curtea Penală Internațională, Peskov a reamintit că Federația Rusă nu participă la activitățile sale.

Peskov a fost întrebat la Sky News dacă războiul este “o umilință”, având în vedere că Rusia s-a retras din Kiev și a pierdut mii de soldați. Oficialul rus a spus că aceasta a fost o “înțelegere greșită” a ceea ce s-a întâmplat. Însă, întrebat din nou dacă Rusia a pierdut mii de soldați, el a admis: “Da, avem pierderi semnificative de trupe și este o tragedie uriașă pentru noi”.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin a mai declarat că retragerea din Kiev și din orașul Cernihiv a fost un “act de bunăvoință” pentru a “ridica tensiunea” în timpul negocierilor de pace.

În interviu, Peskov a repetat motivele Rusiei pentru ceea ce descrie ca fiind o “operațiune militară specială”, spunând că Ucraina a devenit “anti-rusească” și că Rusia este “foarte nervoasă” deoarece NATO “a început să se apropie de granițele noastre”.

Administraţia lui Volodimir Zelenski a cerut Rusiei să reducă “ostilitatea” în negocierile de pace. Totul după ce Kremlinul a avertizat că furnizarea de armament de către Occident Ucrainei are impact negativ asupra acţiunilor diplomatice. 

Dosar Media

Ai o noutate?