Ședința Parlamentului se anunță a fi fierbinte: Moțiune împotriva ministrului Sănătății și raportul CNA, pe ordinea de zi.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, inițiată de Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, va fi examinată de Parlament joi, 18 noiembrie curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, astăzi, proiectul ordinii de zi al ședinței plenare de mâine.
Astfel, deputații vor audia și raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție, pentru perioada ianuarie 2016 – 2021. De asemenea, vor examina proiectul de hotărâre privind numirea în funcția de membru al Curții de Conturi a candidaților Marina Covali și Petru Rotaru.
Pe ordinea de zi a mai fost inclus proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică în perioada rece a anului. De asemenea, vor mai fi propuse spre aprobare amendamente la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Deputații vor examina și două proiecte de hotărâre privind ratificarea unor acorduri în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Italia, precum și cu Republica Elenă.
În lectura întâi, vor mai fi discutate proiecte de lege care prevăd modificări la Legea cu privire la ajutorul social și la Legea bugetului de stat pe anul 2021. În lectură finală, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională, în vederea realizării proiectului ”Reforma climatului investițional în Republica Moldova” (faza II).