Sandu a semnat! Republica Moldova va beneficia de un ajutor de 15 milioane de euro

Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova a fost semnat. Anunțul a fost făcut de către șefa statului, Maia Sandu. După semnarea acordului, Republica Moldova va beneficia de un ajutor de 15 milioane de euro.

„Am semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”. În urma semnării acestui acord, țara noastră va primi un ajutor de 15 milioane de Euro, care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei”, a anunțat președinta Republicii Moldova.

„Acest ajutor este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii”, a adăugat Maia Sandu.

În context, șefa statului a precizat că va cere „instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin”.

Dosar Media

Ai o noutate?