”Să facă alegeri la ea în birou” – Dodon o amenință pe Sandu că alianța PSRM-ȘOR nu-i va da bani pentru anticipate

Șeful socialiștilor, Igor Dodon, declară că Parlamentul nu va recunoaște decizia Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor dizolvării Legislativului și anticipează o perioadă de haos total în țară pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Astfel, Dodon amenință partidele care își doresc anticipate, inclusiv președintele țării, că majoritatea PSRM- Șor nu va susține alocarea banilor din bugetul de stat pentru organizarea scrutinului parlamentar anticipat în perioada în care vrea Maia Sandu.

”Maia Sandu își va organiza alegerile la ea în birou. Pentru alegeri sunt necesare 120 de milioane de lei, Parlamentul nu va vota pentru asta, nu vor fi 51 de voturi. Pentru alegeri este necesară o componență deplină a Comisiei Electorale Centrale, în câteva luni expiră mandatele unor membri CEC, cine va vota pentru noii membri?”, s-a întrebat Igor Dodon.

Totodată,  Dodon menționează că majoritatea parlamentară PSRM-ȘOR,  nu va recunoaște decizia de ieri a Curții Constituționale, menționând că într-o republică parlamentară, puterea supremă aparține Parlamentului.

”Dizolvarea Parlamentului acum este imposibilă, pentru că suntem în situație de urgență. Parlamentul își are agenda sa, suntem stat parlamentar, Parlamentul ar putea aproba o decizie că nu recunoaște deciziile Curții Constituționale așa cum a fost în 2019, are tot dreptul, există precedent în acest sens”, precizează șeful socialiștilor.

Magistrații Curții Constituționale au decis astăzi că „se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului în conformitate cu prevederile Constituției”. Doi magistrați ai înaltului for au avut păreri separate.

Potrivit Codului Electoral, în cazul dizolvării Parlamentului, alegerile anticipate vor avea loc peste cel puțin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la data semnării decretului de dizolvare.

Domnica Manole îl pune la respect pe Igor Dodon și dă de înțeles că presiunile făcute pe CCM nu vor da rezultat

 

Dosar Media

Ai o noutate?