Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ia o decizie radicală. El a semnat un decret prin care restricţionează importurile şi exporturile de produse şi materii prime , anunţă RIA.
Vladimir Putin a dat instrucțiuni ca interdicția să fie instituită până la sfârșitul anului.
„Pentru a asigura siguranța și buna funcționare a industriei, decid… Să se asigure aplicarea următoarelor măsuri economice speciale până la 31 decembrie 2022”, se arată în mesaj.
Potrivit decretului, restricțiile nu vor afecta mărfurile și materiile prime pe care rușii, străinii sau apatrizii le vor importa sau exporta din țară pentru uz personal. Putin a indicat guvernului să stabilească în două zile lista țărilor străine în care exportul acestor mărfuri va fi interzis.