De când a devenit președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu este mereu în obiectivul aparatelor de fotografiat. Mai ales că este și prima femeie care a reușit să ajungă în această funcție în țara noastră. Deși jurnaliștilor nu li se prea permite să vorbească despre felul în care se îmbracă un politician, totuși noi nu putem să trecem cu vederea acest aspect, mai ales că Maia Sandu este și prima femeie care ocupă funcția de președinte al Republicii Moldova.
Am remarcat că fiind în fruntea Ministerului Educației i se spunea și ”ministra în blugi”, acum Maia Sandu alege deseori să îmbrace rochii și nu oricare, dar elegante și, potrivit surselor Dosar Media, toate ținutele sunt realizate de creatori autohtoni.
Încă din campania electorală, una dintre fotografiile care a devenit virală pe internet o înfățișează pe Maia Sandu într-o rochie midi (foto de mai jos). Deși aceasta a fost prezentată în culori alb-negru, rochia pe care a îmbrăcat-o Sandu pentru această sesiunea foto, din campania electorală, era albastră.
Această culoare predomină ulterior în alegerile vestimentare ale Maiei Sandu. La evenimentul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova, președinta a ales o rochie de culoarea cerului.
La fel și la prima ei ceremonia organizată cu ocazia vizitei oficiale a unui șef de stat (vizita președintelui României la Chișinău), Maia Sandu a ales să îmbrace o rochie în de nuanțe albastru.
Mai mult decât atât, internauții au observat că președinta nu se sfiește să poarte aceleași rochii la mai multe evenimente.
Și de ziua Independenței Republicii Moldova, Maia Sandu ales o ținută din două nuanțe alb și acel albastru cu care ne-am obișnuit deja.
Ținuta Maiei Sandu a fost apreciată de internauți, care au observat că în acea zi, atât prim-ministra Natalia Gavriliță, cât și ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco au ales ținute preponderent de culoare albă.
Maia Sandu alege să poarte și rochii în nuanțe de verde sau roșu, dar mai rar.
Maia Sandu, însă, nu renunță la costumele cu pantaloni, cu care ne-a obișnuit înainte de a deveni șefa statului.