Riscăm să rămânem fără electricitate? Cuciurganul refuză să semneze un contract de livrare a energiei cu o durată mai mare de o lună pentru dreapta Nistrului

Riscăm să rămânem fără electricitate? Cuciurganul refuză să semneze un contract de livrare a energiei cu o durată mai mare de o lună pentru dreapta Nistrului.
Contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan va fi prelungit doar pentru o lună și nu pentru un an așa cum era convenit anterior, notează IPN.

Vicepremierul spune că în această lună a avut loc primul test de racordare a Republicii Moldova la sistemul european de transport al energiei electrice. Izbucnirea războiului a accelerat acest proces, iar Republica Moldova alături de Ucraina au rămas branșate la sistemul energetic european fără efectuarea testelor suplimentare.

”Strategia națională pe domeniul electricității este ca Republica Moldova să fie conectată la sistemul european de transport de energie electrică. Noi putem face asta doar împreună cu Ucraina. Anul 2022 este anul testării. Primul test – în februarie și următorul în august. Cum se fac testele? Are loc deconectarea de la sistemul din Est și conectarea la cel din Vest. Când s-a făcut acest test a început războiul și Ucraina a decis să nu se mai conecteze la sistemul energetic din Est (Belarus și Federația Rusă) și a făcut o solicitare către UE ca această sincronizare cu sistemul european să aibă loc în regim de urgență, fără testul din august. Și noi am trimis o solicitare similară, subiectul a fost analizat în cadrul Comisiei pentru energie și s-a dat aviz pozitiv ca noi să ne conectăm la sistemul european în regim de urgență”,  a mai spus Andrei Spânu.

Centrala de la Cuciurgan asigură 80% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova. Potrivit contractului de achiziție, Chișinăul cumpără energie electrică la prețul de 5,35 cenți americani pentru un kWh. Contractul este valabil până la 1 aprilie 2022.

Turcan Ana

Ai o noutate?