Foto:canva.com

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2020: Cine învinge

Înainte de alegerile prezidențiale, toată lumea e cu ochii pe sondajele de opinie. Cine cu cine va ajunge în turul doi. Ori, dacă va fi un învingător din primul tur. Șansele candidaților sunt practic aceleași în fiece sondaj, doar că, favoriții primului tur se schimbă cu locul în top 1 și top 2. Iată ce spun sondajele:

Igor Dodon și Maia Sandu conduc în intențiile de vot la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor. Pentru Igor Dodon și-ar da votul 32,5% dintre alegători, iar Maia Sandu ar acumula 18,4 la sută din sufragii.

Cei doi sunt urmați de Andrei Năstase cu 9,4%,  Renato Usatîi – 6, 5%, Violeta Ivanov – 4,9%, Octavian Țîcu – 1,6%, Tudor Deliu – 1,3% și Dorin Chirtoacă – 1,2%.

În turul doi de scrutin, potrivit sondajului, majoritatea respondenților l-ar susține pe Igor Dodon.

Un alt sondaj, dat publicității recent arată însă că, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, ar acumula mai multe voturi decât Igor Dodon, însă insuficient pentru a câștiga din primul tur.

Un sondaj realizat de „Magenta Consulting” la comanda Institutului Internațional Republican (IRI) arată că Maia Sandu reprezintă prima opțiune de vot pentru 20% dintre alegători și a doua opțiune pentru 6%.

În același timp, Igor Dodon este prima opțiune pentru 18% dintre cei intervievați și a doua pentru 3%.

Cei doi sunt urmați de Renato Usatîi cu 7 și, respectiv, 4%.

Totodată, candidații dau vina pe sondajele care nu îi arată fruntași, cei de stânga acuzând că dreapta și-a comandat propriul sondaj, iar cei de dreapta redirecționează săgețile și zic contrariul, acuzându-se reciproc: Cine plătește, acela comandă muzica. Adică, fiecare plătește pentru a da bine în sondaje. Asociațiile de sociologi însă neagă că ar face sondaje la comandă.

Dosar Media

Ai o noutate?