Revine în politica mare alături de Chicu și Dumbrăveanu: ”Am multe argumente”, spune Valentina Stratan, fost deputat PDM

Valentina Stratan, fost deputat PDM, după 2 ani de pauză, a decis să revină în politica mare, într-un nou partid. Ea participă la constituirea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), astfel că va face echipă cu fostul Premier Ion Chicu și fosta ministră a Sănătății Viorica Dumbrăveanu.

„Înțeleg că experiența mea poate fi utilă în formarea noului partid. Îl cunosc pe domnul Chicu de 15 ani, de când a început activitatea mea parlamentară. Știu că este un specialist pregătit, organizat și responsabil. Apreciez tot ce a dezvoltat pe parcursul anilor în plan legislativ, în plan social, dar și modul de gestionare a unei perioade complicate – pandemia. Dumnealui cu doamna ministru Dumbrăveanu au fost cei care cu adevărat au făcut ca obiectivul promovat doar declarativ – de creștere salarială pentru lucrătorii medicali, să devină realitate. Am foarte multe argumente pe care le pot expune, dar mă opresc aici”, a declarat Valentina Stratan, pentru TRIBUNA, cu referire la revenirea sa în politică și venirea în echipa noii formațiuni.

Valentina Stratan și-a început activitatea politică în 1996. A fost unul dintre vicepreședinții Partidului Social-Liberal (PSL), din momentul constituirii partidului – 9 mai 2001, și până la fuziunea acestei formațiuni cu Partidul Democrat din Moldova la 10 februarie 2008, când a fost aleasă vicepreședinte al PDM.

În perioada martie 2005 – mai 2009, precum și martie – decembrie 2010, a fost deputat în Parlament. În februarie 2011 și-a reluat mandatul de deputat, iar la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a obținut un nou mandat în Parlament, până la începutul anului 2019, când s-a retras din prim-planul politicii.

Dosar Media

Ai o noutate?