Reprezentantul Tiraspolului în procesul de negocieri, Vitali Ignatiev, a expediat o solicitare pe numele viceprim-ministrului pentru Reintegrare Olga Cebotari în care a cerut să permită trecerea urnelor mobile în satele din Zona de Securitate ce se află sub administrația autorităților constituționale în ziua așa-numitelor alegeri parlamentare din regiunea separatistă care se vor desfășura pe 29 noiembrie 2020.
„Pentru a asigura dreptul la vot pentru cetățenii Transnistriei ce locuiesc în localitățile Varnița, Copanca, Molovata Nouă, Cocieri, Pohrebea, Doroțcaia, Coșnița și Pârâta, autoritățile competente ale Transnistriei au organizat secții de votare, informația despre acestea fiind plasată pe site-ul CEC-ului transnistrean”, se menționează în adresarea publicată de portalul deschide.md
Concomitent cu aceste secții de votare vor fi organizate urne mobile și transport pentru deplasarea în localitățile menționate, la cererea „cetățenilor”, pentru ca aceștia să-și îndeplinească dreptul la vot.
„Cu scopul creării condițiilor pentru realizarea de către fiecare cetățean a dreptului la vot, vă rog să informați organele competente ale RM despre necesitatea asigurării circulației libere pentru cetățenii care își vor manifesta dorința de a participa la vot, dar și asigurarea circulației libere pentru transportul cu urna mobilă”, se mai menționează în adresare.
Comisia electorală centrală din Transnistria a emis un comunicat similar, în care localitățile sus-menționate sunt etichetate „drept localități ce se află temporar sub jurisdicția Republicii Moldova”.
Fostul viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a declarat că Tiraspolul nu a mai făcut asemenea solicitări la adresa Chișinăului, scrie deschide.md