Ultima oră! ”Referendum sau anticipate” – Maia Sandu nu le va face pe plac celor din coaliția PSRM, Șor și transfugii

”Referendum sau anticipate” – Maia Sandu nu le va face pe plac celor din coaliția PSRM, Șor și transfugii.

După decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțional decretul privind numirea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu,  a susținut un briefing de presă în care a declarat că depășirea actualei crizei se poate face doar cu un Parlament nou. „La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a spus aceasta.

Maia Sandu spune că a luat cunoștință cu decizia Curții Constituționale.

„Acum avem o situație similară cu cea de la sfârșitul anului 2015 începutul anului 2016, atunci când oligarhul Plahotniuc și-a încropit o majoritate parlamentară de buzunar. Sper că ne amintim foarte bine ce s-a întâmplat cu țara în perioada statului captura” (… ) Deoligarhizarea însă nu a fost posibilă pentru că în Parlamentul actual, ales după regulile lui Plahotniuc, nu au ajuns suficienți deputați care să vrea să curețe statul de influențe oligarhice. Acum cei care slujesc clanurile oligarhice vor să ne salveze. Cei care au susținut demisia propriul guvern, vor să ne salveze. Eu nu îi cred atunci când spun că vor susține un guvern care să susțină oamenii și să depășească criza pandemică”, mai spune președinta.

Sandu susține că nu crede în bunele intenții declarate ale majorității PSRM-Partidul Șor.

„Așa-zisa lor majoritate nu are nimic în comun cu salvarea țării. Țara trebuie salvată de hoți și de cei care pun interesul personal înaintea interesului țării”, spune aceasta.

Sandu susține că depășirea crizei se poate face doar cu un Parlament nou și le cere deputaților să dea dovadă de curaj.

„Nu am să stau să privesc cum frăția penalilor nu vrea să lase țara din mână și semnează alianțe la fel de ușor cum și-au umplut propriile buzunare. Nu sunt prizonierul funcțiilor, nu voi fi un președinte comod așa cum vor cei certați cu legea. Nu avem dreptul să privim cum se face recapturarea statului. La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a conchis Maia Sandu.

Dosar Media

Ai o noutate?