PR manager, dar poetă a tehnologiilor, cunoscută pentru seria de video/audio-poezii și volumul său ”Ei confundau librăria cu libertatea”, Isac Ioana este pur și simplu, un om al artei.
Cum spune ea însăși, arta e o formă de vindecare, iar mai jos găsiți remediile Ionei pentru serile de iarnă.
Intenția! De aici pornesc multe pentru a ne salva de așteptări inutile și de interpretări eronate, intenția demonstrează că omul, știind caracterul ilicit al faptei sale acceptă consecințele, iar intenția artei e tocmai terapia, și când dacă nu în anul 2020 ne-am convins cât de necesară e arta și de insuportabilă ar fi fost viața fără ea.
De sărbători vom sta cred că mai mult cu noi și mai mult în casă, de aceea mă voi împărți cu salvările mele în această perioadă:
Carte
Această infirmitate e consecința unui incident dramatic, petrecut la sfârșitul anilor ’80, când într-o stație de metrou moscovită, doi indivizi mascați l-au agresat pe poetul Eugen Cioclea, lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Întâmplarea avea loc exact în momentul în care cu ceva timp în urmă (’88-‘89) poemul său “Cina irodică” stârnise un interes general în mijlocul membrilor CC ai PCM.
Film
În acest an am pierdut prea multe personalități, iar cinematografia mondială a pierdut un mare nume și mare om de cinema, Kim Ki-duk. L-am descoperit datorită unor prieteni de la regie, AMTAP, mi s-a spus că trebuie să mă comport cu atenție deosebită ca să mă apropii de acest regizor, scenarist, producător sud-coreean și multă pregătire din punct de vedere al inteligenței emoționale, așa că vă recomand filmul „Spring, *Summer, Fall, Winter…and Spring” (2003) e despre ceea ce ne lipsește în zilele noastre: răbdare.
Fiecare simbol, culoare, locație, raport dintre personaje, liniștea naturală din film și intervențiile, merită a fi decodificate, am privit de mai multe ori filmul ca să mă prind la subtilitățile exprimării sihăstrii asumate, iubirii, depășirii limitelor umane, spiritualității versus mediocrității și respectul față de natură, toate aceste fiind asamblate în ciclicitatea anotimpurilor.
Muzică
E un album conceptual și de la denumire deja vă dați seama că e metaforic și selectiv, (apropo, prima piesă îmi aduce aminte de filmul Café de Flore ) și așa, tot album e o călătorie spre lună, spre partea ei întunecată, poți realiza o introspecție cu ei despre fuga de sine, despre timp, bani, autodistrugere și eclipsă. Pink Floyd vorbește prin muzică precum nu o face nimeni, îți creează o întreagă bulă de referințe, așezați-vă comod într-o seară dați play la album și gândiți, simțiți, analizați mai profund…
Cuvintele „there is no dark side of the Moon really… matter of fact it’s all dark” de la sfârșitul albumului au fost spuse de un angajat al studiourilor Abbey Road, Gerry Driscoll, portar la acea vreme.
Online-ul ne-a acaparat tot mai mult și ne-a convins că foarte multe operațiuni sau scuze, pe care le-am avut pentru a evita vizita teatrelor, muzeelor, concertelor, acum sunt la un click distanță, însă astăzi vă voi vorbi despre un proiect foarte curios și tare tânăr apărut pe instagram: @femeiamoldovei, locul unde unde Femeile Moldovei de pretutindeni se regăsesc, împărtășesc talente, inspirație și cunoaștere pe diferite teme, veți găsi multe live-uri pe pagină cu diferite tematici, iar pe 30 decembrie la ora 21:00 m-au invitat să citesc niște poezii care-mi plac, dar și de-ale mele.
Sunt sigură că în timp această pagină se va dezvolta în și mai mult, cel puțin până acum datorită ei am cunoscut oameni extraordinari și-am aflat destule sau mi s-a confirmat deja ceea ce știam.
Sper mult să vă placă ce-am încercat să conturez în acest traseu de recomandări artistice și nu e prea încărcat, dar cărți simpliste, filme ușor de degerat, muzică de radio și evenimente online sunt destul pe rețele, absolut totul e o alegere și o intenție cum scriam la început.
Noi suntem ceea ce consumăm și ceea ce credem că merităm, mai ales cui/ce permitem să fie în viețile noastre. Vă doresc multă acceptare, conștientizare de sine și armonie cu tot ce vă aparține sau nu, mai ales înțelegere mutuală cu cei mai dragi oameni!