Foto: Facebook.com/Artur Mija

Cinci cărți recomandate de Artur Mija, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Echipa Dosar Media vă face și astăzi o invitație de a Deschide cartea! Mai exact, vă prezentăm o listă cu cinci cărți recomandate de Artur Mija, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

”Artur Mija face parte din noua generație de politicieni, iar după cărțile pe care le citește, putem înțelege cum gândește, ce valori prețuiește și ce viitor luminat își zămislește”, scrie canalul de Telegram Deschide cartea!. Apropo, aceasta este o sursă bună de inspirație pentru cei care vor să citească, dar și să cunoască ce cărți preferă persoanele publice din țara noastră.

Iată care sunt cele cinci cărți pe care le recomandă cu încredere deputatul Artur Mija.

  1. Political Order and Political Decay: From the Industrial Revolution to the Globalization of Democracy, de Francis Fukuyama – aruncă o privire de ansamblu asupra evoluției politice, din cele mai vechi timpuri până la Modernitate.
  2. Iluminismul azi. Argumentație în favoarea rațiunii, științei, umanismului și progresului, de Steven Pinker – este o analiză rafinată a condiției umane din mileniul al treilea.
  3. Douăsprezece scaune, de Ilf și Petrov – un roman satiric cu și despre Rusia anilor 1930. Are un umor foarte savuros.
  4. Anxious People, de Fredrik Backman – transmite un mesaj simplu: să fim plini de compasiune și blânzi cu toți oamenii anxioși (triști, îngrijorați) pe care-i întâlnim în fiecare zi în calea noastră.
  5. Wild: From Lost to Found on the Pacific Crest Trail, de Cheryl Strayed – o relatare plină de suspans despre călătoria animată de teroare și de plăcere a unei tinere de 22 de ani. E despre decizii spontane, curaj și putere!


Ne bucurăm să împărțim cu voi recomandări de cărți bune. Tu ce carte ai deschis astăzi?

Citește și: Cinci cărți care iau marcat viața lui Eugeniu Cozonac, directorul general al Agenției Proprietății Publice

Dosar Media

Ai o noutate?