Partidul Socialiștilor va propune propriul candidat la funcția de premier – Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor, în guvernul condus de Zinaida Greceanîi, a anunțat astăzi liderul formațiunii, Igor Dodon, în cadrul unui briefing, susținut în timp ce premierul desemnat, Natalia Gavriliță, prezenta programul Cabinetului său în plenul Parlamentului.
După ce PSRM a anunţat că nu va vota guvernul Gavriliţă şi că vine cu propria candidatură la funcţia de premier, fiind în căutare de deputaţi care să semneze pentru candidatura lor, liderul PD Pavel Filip, declară, că va discuta în partid noile circumstanțe de pe scena politică și califică acțiunile socialiștilor drept ”un șah de regină”.
”Șah la regină. În timp ce în Parlament are loc spectacolul “Guvernul care nu vrea să fie votat”, în culise nu se stă degeaba. Avem un nou potențial candidat la funcția de prim-ministru. Urmează să discutăm noile circumstanțe cu echipa noastră. Regret că deși, prin retragerea noastră de la guvernare, am oferit posibilitatea instalării unui guvern anti-criză, această ocazie a fost zădărnicită și deja ratată. E clar că, după ultimele anunțuri, povestea pescarului și peștișorului de aur se apropie de sfârșit, adică suntem tot mai aproape să revenim la covata spartă”, declară Filip.
Și deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție după ce PSRM a propus-o pe Mariana Durleșteanu pentru funcția de premier.
„Dodon a mințit a miia oară anul acesta, a tras de timp ca sa adanceasca criza și acum deschis trece de partea corupției mari. Un potential Guvern Durlesteanu este Guvernul Dodon-Photniuc 2 si o incercare de renastere a binomului criminalo-oligarhic”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Și președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, declară că noile evenimente politice, îl au ca ”producător” și pe Vladimri Plahotniuc.
”Coaliția Dodon-Șor-Plahotniuc s-a încropit. A apărut și Platon în schemă, după înaintarea noului candidat. După ce a câștigat Președinția mai trebuie să câștigăm o redută și să dăm jos acești bandiți. Să repetăm rezoluția de la prezidențiale”, declară Grosu.Totodată, ”Pentru Moldova” susține că Moldova nu are nevoie de un guvern fictiv, ci de unul real și plenipotențiar. Acest guvern trebuie să fie unul din afara partidelor, apolitic, profesionist și tehnocrat. Acesta trebuie să fie format de un manager puternic, de clasă superioară.
”Platforma „Pentru Moldova” consideră că doamna Mariana Durleșteanu este capabilă să formeze un astfel de cabinet de miniștri anti-criză. Mariana Durleșteanu este cunoscută ca o profesionistă din domeniul economic-financiar, inclusiv peste hotare. Fiind ministru al Finanțelor, în perioada crizei financiare globale, a asigurat stabilitate în sistemul financiar al țării, fapt remarcat și în presa internațională de specialitate. Ea are experiență în administrarea atât a structurilor de stat, cât și private. Este omul care prin capacitățile sale, cunoștințele și profesionismul său a obținut succes. Faptul că Mariana Durleșteanu a fost inclusă nu o singură dată în listele ediției românești a revistei „Forbes” a celor mai bogate femei din România, o plasează în afara suspiciunilor de corupție”, mai anunță ”Pentru Moldova.
Totuși, decizia ”Pentru Moldova” de a susține guvernul Durleșteanu va fi luată, bineînțeles, după ce va anunța componența cabinetului său și programul de guvernare. Dar, având în vedere biografia sa profesională impecabilă, capacitățile sale, suntem astăzi gata să semnăm în favoarea desemnării ei în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.
Platforma DA nu susține candidatul propus la funcția de premier de Partidul Socialiștilor – Mariana Durleșteanu. Vicepreședintele Formațiunii, Alexandru Slusari, declară că, formal, la partid se va analiza această posibilitate, însă este practic imposibil ca PPDA să intre în această barcă.
”Cel mai probabil deputații Platformei Demnitate și Adevăr nu vor forma o coaliție în Parlament cu Partidul Socialiștilor din R. Moldova. Formal, vom discuta la partid. Dar nu văd cum putem intra în această coaliție. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este culmea”, a declarat Slusari.
Deputatul PSRM, Pentru Burduja, declară că programul propus de către Natalia Gavriliță și componența cabinetului său de miniștri reprezintă o bătaie de joc. Iată de ce, socialiștii au venit cu propriul candidat.
”E mizerabil să joci pe sentimentele oamenilor. Cabinetul de miniștri propus de Natalia Gavriliță este unul fals și neprofesionist. Noi venim cu o candidatură care să rezolve problemele oamenilor”, declară Burduja.
Amintim că astăzi, fostul ministru al Finanţelor, Mariana Durleşteanu, a fost anunțată drept candidatul PSRM la funcția de premier al Republicii Moldova. Timp în care, în Parlament, deputații din celelalte formațiuni dezbăteau programul de guvernare al Nataliei Gavriliță.