Reacția lui Usatîi, la spectacolul din Parlament: Socialiștii au pierdut puterea, să se abțină de la a se plânge atât de des la CCM

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care este și primar de Bălți a venit cu o reacție în urma evenimentelor consumate astăzi în Parlament, cu privire la tentativa eșuată de învestire a Guvernului Grosu.

Astfel, potrivit lui Usatîi, există toate premisele pentru dizolvarea acestui Parlament.

”Din lipsă de cvorum, a eșuat și cea de-a doua tentativă de votare a unui Guvern, prin urmare există toate premisele pentru dizolvarea acestui Parlament. Socialiștii ar trebui să se abțină de la a se plânge atât de des Curții Constituționale, oricât de greu le este să înțeleagă că au pierdut puterea și degrabă nu mai pun mâna pe ea”, declară Renato Usatîi. 

Potrivit edilului de Băți, până la anticipate, autoritățile interimare au obligația de a face totul pentru a aduce în țară sute de mii de doze de vaccin contra Covid-19 și ”abia după asta vom putea merge la alegeri legislative anticipate, adică în luna august sau septembrie”.

Amintim că socialiștii, dar și deputații de la ”Șor” și Pentru Moldova au părăsit ședința plenară de astăzi, motivând că nu vor să asiste la spectacolul din Parlament. În acest context, în lipsă de cvorum, cabinetul de miniștri în frunte cu Igor Grosu nu a putut să-și prezinte programul de guvernare și să fie suspus votului acest ”guvern”.

Celelalte partide politice care ar fi avut intenția să voteze pentru Guvernul Grosu s-au arătat revoltate, menționând că se dă un spectacol de prost gust, între majoritatea parlamentară, în speță de Igor Dodon și președintele țării, Maia Sandu.

Dosar Media

Ai o noutate?