Rata de bază a fost majorată până la 10,5% – BNM explică ce speră să obţină prin aceasta

Rata de bază a fost majorată până la 10,5% – BNM explică ce speră să obţină prin aceasta
Autor: Eleonora Lisnic

Rata de bază a fost majorată cu două puncte procentuale, de la 8,5% până la 10,5% de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), întrunit în ședință pe 15 februarie.

Decizia a fost criticată de politicieni şi de experţi economici, care au accentuat că decizia BNM va conduce la o şi mai mare scumpire a creditelor. Atunci când BNM majorează rata de bază, băncile comerciale majorează și ele dobânzile la credite, iar acestea devin mai puțin atractive sau mai puțin accesibile. Ca efect, volumul de credite acordate de bănci scade – persoanele fizice au mai puțini bani pentru cheltuieli, iar întreprinzătorii sunt mai reţinuţi să facă împrumuturi cu scopul de a investi în afaceri.

Astfel, în perioadele în care rata inflației crește semnificativ, BNM utilizează rata de bază pe post de instrument de sterilizare monetară, de reducere a volumului de bani aflat în circulație.

Rata de bază a fost majorată până la 10,5% după ce a devenit cunoscut că rata anuală a inflaţiei a constituit 16,56% în ianuarie 2022. O inflaţie de 16,56% este de trei ori mai mare decât ţinta inflaţionistă de 5% (plus, minus 1,5%) considerată de BNM „optimă pentru dezvoltarea economiei moldoveneşti”. Doar pe parcursul lunii ianuarie 2022, inflaţia a crescut cu 2,77%. 

BNM a ridicat rata de bază pentru „a stimula economisirea”

BNM a explicat că unul dintre efectele pe care le aşteaptă de pe urma majorării ratei de bază este „stimularea economisirii” şi descurajarea „consumului imediat”, „precum și diminuarea presiunilor asupra deprecierii monedei naționale, ca urmare a sporirii deficitului contului curent și balanței comerciale, alături de atenuarea efectului de dolarizare a depozitelor”.

„Astfel, prin această decizie, BNM își consolidează poziția antiinflaționistă și, ajustând gradual instrumentele de politică monetară, monitorizează cu precauție reacția indicatorilor sectorului real și monetar la impulsurile decizionale”, a argumentat banca centrală.

BNM menționează că, „în vederea atingerii obiectivului fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, își rezervă dreptul legal de a interveni la momentul oportun prin ajustarea instrumentelor de politică monetară”.

BNM mai notează că „inflația pe plan global se intensifică, implicit cu depășirea țintelor băncilor centrale”.

„Pe fondul nivelurilor ridicate ale inflației, având ca reper și ajustarea în sens ascendent al prognozelor pentru perioadele ce urmează, băncile centrale din Europa Centrală și cea de Est promovează o conduită restrictivă a politicii monetare, recurgând nemijlocit la majorarea ratelor de politică monetară în luna februarie curent”, adaugă BNM.

Prognoza BNM: Inflaţia va atinge 19% în 2022, dar în 2023 va descreşte până la 7%

BNM a întocmit prima prognoză a inflației pentru anul 2022. Prezentând prognoza actualizată, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a spus că banca prognozează o rată medie anuală a inflației pentru 2022 la nivelul de 18,8%, iar în 2023 – la 7,1%. BNM consideră că deja în a doua jumătate a anului 2023 inflația va reveni la ținta BNM – 5% plus sau minus 1,5%, notează Infotag.

Potrivit agenţiei citate, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, le-a declarat jurnaliştilor că, prin majorarea principalului indicator al politicii sale, care este rata de bază, BNM își propune să stopeze creșterea inflației importate, suprimând șocurile secundare pe care aceasta le creează în Moldova.

Octavian Armaşu a atras atenția că, la începutul lunii februarie, băncile centrale din toate ţările din regiune cu economii mult mai dezvoltate au recurs la majorarea ratelor de bază pentru a reduce inflaţia.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?