Răsturnare de situație, mâine, la Curtea Constituțională? Dacă CCM va lua partea majorităţii PSRM-Şor, sistemul de drept va fi dat peste cap în totalitate – Opinii

Curtea Constituţională ar trebui să declare neconstituţional ceea ce s-a întâmplat vineri în Parlamentul Republicii Moldova, când majoritatea PSRM-Şor a revocat mandatul de judecător al Domnicăi Manole şi a numit un alt judecător, pe Boris Lupaşcu. Un astfel de precedent ar fi unul periculos pentru Republica Moldova. De această părere sunt invitaţii Punctului pe Azi, expertul în drept constituţional Teodor Cârnaţ şi analistul politic Ion Tăbârţă.

Teodor Cârnaţ spune că mâine, la examinarea celor două sesizări cu privire la „revocarea” Domnicăi Manole şi „numirea” altui judecător, Domnica Manole ar putea să se abţină, întrucât o vizează, iar astfel, ar rămâne patru judecători care ar participa la şedinţă: Serghei Ţurcan, Nicolae Roşca, Vladimir Ţurcan şi Liuba Şova. Dacă doi judecători vor fi pro, iar doi contra, conform Codului jurisdicţiei constituţionale, hotărârile Parlamentului se prezumă a fi constituţionale, spune Teodor Cârnaţ.

 ”Dacă va fi aşa, atunci noi vom da peste cap întregul sistem de jurisprudenţă constituţională, tot ce s-a construit în jurul independenţei CC, dacă se va finaliza conform acestei ipoteze. Dacă judecătorii se respectă, atunci aceştia trebuie să respecte întocmai jurisprudenţa CC din 2013- 2014, referitor la independenţa judecătorilor CC, în care se menţionează că orice act legislativ din partea preşedintelui, Guvernului sau CSM-ului care duce la revocarea din funcţie a unui judecător CC apriori se prezumă neconstituţional”, a declarat în cadrul Punctului pe AZi, expertul Teodor Cârnaţ.

Expertul în drept constituţional mai spune: „Mâine, CC, în afară de o hotărâre prin care se spune că aceste hotărâri ale Paramentului sunt neconstituţionale, eu nu văd, ca şi expert în dreptul constituţional”.

În aceeaşi ordie de idei, Ion Tăbârţă se întreabă de ce majoritatea parlamentară nu a revocat mandatele ambilor judecători numiţi de Parlament la Curtea Constituţională, Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan, întrucât ambii au fost aleşi după aceeaşi procedură, ori majoritatea PSRM au argumentat revocarea din funcţie a Domnicăi Manole tocmai din cauza încălcării procedurii de numire în funcţie.

”Au mers ambii (Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan) pe aceeaşi procedură. Am avut un concurs, rezultatele nu au fost considerate a fi satisfăcătoare, convenabile sau oportune şi s-a hotărât înaintarea altor doi judecători, inclusiv pe criterii politice. În mod logic, nu ar trebui să vorbim astfel de precedente pentru că noi atunci dăm peste cap tot sistemul de drept. Scrie clar: judecătorul CC este inamovibil şi de aici trebuie să pornim. Dacă se ia altă decizie, iar ceea ce s-a produs în Parlament va avea finalitatea de retragere a Domnicăi Manole, atunci întradevăr tot sistemul de drept este dat peste cap”, susține Tăbârță.

În acest sens, Teodor Cârnaţ subliniază că dacă mâine Curtea va declara constituţionale deciziile majorităţii PSRM-Şor, atunci un astfel de precedent ar deschide portiţă, prin care atât Guvernul, cât şi CSM, ar putea revoca judecătorii pe care i-a numit în funcţie.

Amintim că, CC este alcătuită din 6 judecători, dintre care doi sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern, doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Vineri, majoritatea PSRM-Şor a votat revocarea mandatului Domnicăi Manole din funcţia de judecător şi numirea unui alt judecător.

Mai mulţi parteneri ai Republicii Moldova, inclusiv SUA, UE, România, reprezentanţi ai Consiliului Europei, Comisiei de la Veneţia şi alte instituţii au rămas stupefiaţi de această decizie, catalogând-o drept un atac asupra independenţei Curţii Constituţionale, în condiţiile în care legislaţia şi Constituţia Republicii Moldova spune clar: mandatul judecătorului CC este inamovibil.

Dosar Media

Ai o noutate?