”Putin înseamnă război” – Profeția lui Boris Nemțov, opozantul care a avut curaj să-l înfrunte pe liderul de la Kremlin

”Putin înseamnă criză, Putin înseamnă război” – Profeția lui Boris Nemțov, opozantul care a avut curaj să-l înfrunte pe liderul de la Kremlin

Recent s-au împlinit șapte de ani de la asasinarea lui Boris Nemțov, opozantul care a avut curaj să-l înfrunte pe Vladimir Putin. Pe fondul invaziei fără milă din Ucraina, declarațiile făcute de Boris Nemțov revin în actualitate.

Într-un ultim interviu acordat cu doar câteva ore înainte să fie asasinat, fostul vicepremier rus a vorbit despre ororile pe care le-ar putea întâmpina Ucraina. De asemenea, Nemțov i-a făcut și un portret psihologic lui Putin. ”Putin înseamnă criză, Putin înseamnă război”, afirma Nemțov, conform publicației Newsweek.

Personajul care l-a înfruntat pe Putin atâția ani îl numea pe liderul de la Kremlin un om ”mai periculos decât au fost sovieticii.” 

Boris Nemțov, opozantul lui Putin, a fost ucis în 2015. El criticase prima intervenție a Rusiei în Ucraina

Boris Nemțov avertisase după protestele pro-europene din Ucraina din 2013 (numite și EuroMaidan) că relația dintre Kiev și Moscova va fi tot mai tensionată. Totodată, opozantul președintelui rus afirmase încă din 2011 că ”Ucraina nu vrea să devină parte a Rusiei”. El a criticat din plin intervenția armatei rusești și anexarea Crimeei.

”Ucraina nu vrea să devină parte a Rusiei lui Putin. Pentru ei suveranitatea și independența sunt valori neclintite. Ucrainenii cred că Moscova atârnă peste ei încă din secolul al XVII-lea, dar Kievul este liber acum”, spunea Nemțov, în 2011, cu patru ani înainte să fie asasinat, potrivit Vox.com.

Pe fondul tensiunilor apărute după anexarea Crimeei și desfășurarea de trupe în Donetsk și Luhansk (2014), Boris Nemțov atrăgea atenția că ”dacă nu oprim această nebunie, consecințele pentru noi toți vor fi devastatoare.”

Războiul se întâmplă, soldații ruși sunt acolo, dar Kremlinul neagă și pretinde [Guvernul] că nu are nimic de-a face cu aceste tancuri și regimente din Donetsk. Același lucru este valabil și pentru fascism – există în Rusia, dar autoritățile spun că luptăm împotriva fascismului în Ucraina. Dacă nu oprim această nebunie, consecințele pentru noi toți vor fi devastatoare”, a declarat Nemțov în ultimul său interviu.

”Putin minte. Dar el nu poate ascunde lucrurile la nesfârșit. Vor fi din ce în ce mai multe morminte. Iar oamenii vor considera că este rău că se luptă cu un popor frate (n.r. – se referea la intervenția militară a Rusiei în regiunile separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Luhansk). Hitler a avut un motiv să nu atace Austria”, adăuga Nemțov, conform financialtimes.com

Într-o atmosferă ostilă, întreținută printre alții și de televiziunea publică rusă, Nemțov a fost asasinat pe 27 februarie 2015, la mică distanță de Kremlin, în timp ce făcea pregătiri pentru un marș anti-guvernamental.

Cum a ajuns Boris Nemțov un adversar de temut al lui Putin?

În anii ’90, Boris Nemțov a fost unul dintre apropiații președintelui Boris Elțin, fiind unul dintre arhitecții reformelor de piață din Rusia. Elțin l-a avut în vedere pentru succesiunea la funcția de președinte al Federației Ruse, însă în cele din urmă a fost ales Vladimir Putin.

Iniția, Nemțov a salutat inițial numirea lui Putin, pentru a deveni ulterior un opozant important al președintelui.

Ultimul interviu al lui Boris Nemțov. ”Putin este foarte periculos”. Ce ar putea duce la căderea președintelui rus?

”Putin este foarte periculos. Este mai periculos decât au fost sovieticii. În Uniunea Sovietică, deciziile privind războiul, deciziile de a ucide oameni, nu erau luate doar de Brejnev sau nici de Andropov, dar așa funcționează acum.(…)

Uitați-vă la [președintele sârb Slobodan] Milosevic și la sancțiuni. Într-un an și jumătate sau doi, oamenii vor începe să înțeleagă că Putin este responsabil. Prin urmare, treaba mea ca politician și blogger este simplă: Să le arăt că Putin înseamnă criză, Putin înseamnă război.

(…) Opoziția va apărea în armată și în serviciile speciale. De ce? Pentru că vor începe să-și dea seama că Putin a trădat armata. Uite, armata luptă în Ucraina, dar el spune că nu este așa, ei sunt uciși, iar el nu îi ajută.

Oamenii care cunosc pe cineva care are o astfel de experiență vor fi din ce în ce mai mulți. Și din asta va apărea un dezgust profund, în armată și în serviciile speciale”, a precizat Boris Nemțov într-un interviu acordat chiar înainte să moară, conform Financial Times.

Liderul rus de opoziţie Boris Nemţov a fost asasinat în plină stradă la Moscova, pe 27 februarie 2015. Acesta se întorcea acasă de la un restaurant și traversa un pod din apropierea Kremlinului.

O maşină în care se aflau patru persoane a oprit chiar în vecinătatea lor. Asasinul l-a împuşcat în spate cu câteva focuri de armă pe opozantul lui Vladimir Putin.

Dosar Media

Ai o noutate?