Colaj: Dosar Media

”PSRM și Partidul ȘOR vor vota pentru Guvernul Gavriliță din frică”, spune Voronin

Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, susține că prima tentativa de votare și aprobare a Guvernului Gavrilita va eșua, însă nu și a doua deoarece PSRM și Partidul Șor vor vota din frică. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la tv8.

Președintele comuniștilor afirma că, la a doua tentativa, atât deputații PSRM, cât și cei din Partidul Politic Șor vor vota în plen candidatura Nataliei Gavrilita la funcția de prim-ministru.

„Partidul acesta care înaintează Cabinetul de Miniștri nu votează, asta e rușine. În biografia Nataliei Gravrilița o să fie scris că a candidat la funcția de prim-ministru și a eșuat. Deputații, la prima etapă o să facă show, la a doua încercare, chiar dacă va fi aceeași componență, același  program – aceste două partide PSRM-ȘOR o să se pună pe gânduri, pentru că ei sunt într-o situație dificilă. Și socialiștii și Șor vor vota din frică”, declară  Voronin.

Potrivit Constituției, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul urmează să fie dizolvat şi să fie organizate alegeri anticipate.

Dosar Media

Ai o noutate?