Proteste de amploare față de noile restricții anti-COVID adoptate de Guvernul român

Proteste de amploare la București față de noile restricții anti-COVID adoptate de Guvernul român. Mii de oameni au ieșit în Piața Victoriei și Piața Universității. Manifestațiile s-au desfășurat pașnic, însă nu au respectat măsurile impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus. Protestul a avut loc în ziua în care România a atins un nou vârf al infectărilor, iar rata de incidență din București a ajuns la un nivel record.

Protestatarii au solicitat ridicarea stării de alertă, renunțarea la impunerea directă sau indirectă a vaccinării şi anularea certificatului verde.

„Vreți să ne certifice ăștia dacă să trăim sau nu, să fim liber sau nu? Trebuie să îmi certifice cineva darurile pe care mi le dă Dumnezeu?”

„Exact cum scrie și pe cruce, ne pregătim pentru înmormântarea Guvernului Cîţu. I-am adus un cadou special de la Brăila, colivă și o cruce să țină amintire atât pentru el, cât şi pentru tot Guvernul României condus de PNL.”

Proteste de amploare față de noile restricții anti-COVID

Potrivit autorităților, la eveniment nu au fost aplicate amenzi, deși numărul participanților a fost cu mult mai mare decât limita prevăzută de lege. Polițiștii s-au concentrat doar pe siguranța manifestanților. Tot sâmbătă au fost publicate în Monitorul Oficial noile reguli și interdicții, adoptate joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns în Bucureşti la cel mai mare nivel de la începutul pandemiei, 8,28 cazuri la mia de locuitori.

Dosar Media

Ai o noutate?