Foto: sputnik.md

”Procurorul general Alexandr Stoianoglo ar putea fi demis” – Se vor zdruncina multe fotolii

Procurorul general Alexandr Stoianoglo ar putea fi demis din funcție. Cel puțin asta sugerează președintele Parlamentului, Igor Grosu. Declarația a fost făcută în contextul asumării de către noua putere a începerii curățeniei în instituții, începând de la plecări sau destituiri din funcții, scrie Deschide.md.

Întrebat în cadrul unui interviu la Europa Liberă dacă cu „marea curățenie” se va ajunge și până la fotoliul procurorului general, Igor Grosu a răspuns ferm – „Da!”

Da, se va ajunge la orice funcție în statul acesta care nu își îndeplinește sarcinile (…) Dar eu repet cu aceeași insistență că nu este nimeni inamovibil în fața inacțiunii și legii, nimeni nu este inamovibil. Faptul că cineva a ajuns printr-un concurs acolo, știm de mai mulți ani, nu a reușit să livreze rezultate din varii motive, nu mă vreau să speculez acum – a putut, nu a putut, n-a vrut, n-a avut suport nu știu de care, dar constatăm…”, a declarat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a oferit mai multe exemple de funcții unde ar putea avea loc destituiri.

”Bine, destituirile sunt în cazul funcțiilor politice și aici e cumva firesc și nu trebuie nimeni să se mire de lucrul acesta, e vorba de secretari de stat, e vorba de șefi de agenții care au fost numiți pe criteriul politic, asumați politic, în mod legal, nu zic, guvernarea precedentă a făcut niște modificări în legislație care au permis să facă numiri politice”, a explicat președintele Parlamentului. 

În final, Grosu a lăsat să se înțeleagă că ar putea să se zdruncine multe fotolii.

„Nu există fotoliu care ar fi intangibil, nu există, pentru că nu pentru asta noi am fost aleși și mandatați de cetățeni să stăm și să ne rugăm la un fotoliu. Face omul treabă – succes, tot respectul, nu reușește din varii motive – mulțumim frumos, cu altă ocazie, evaluăm conform legii, ne regăsim în alt domeniu, mai departe”, a conchis președintele Parlamentului.

Dosar Media

Ai o noutate?