Bătrîncea s-a plâns la procuratură că Igor Grosu a periclitat aducerea organizată la vot a oamenilor din Transnistria

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a depus o sesizare la procuratură în privința deputatului PAS, Igor Grosu, s-ar putea alege cu un dosar penal pentru că le-a blocat accesul moldovenilor din stânga Nistrului, care ar fi aduși organizat, la urnele de vot. Batrîncea a cerut ca toți cei, care au încălcat dreptul constituțional al cetățenilor Republicii Moldova să fie trași la răspundere.

“În data de 1 noiembrie, întreaga țară a asistat la acțiuni brutale și ilegale din partea unui grup restrâns de persoane, din care a făcut parte și deputatul PAS, Igor Grosu. Deputatul, ajutat de câteva persoane, a blocat un drum public, a blocat traficul rutier și a împiedicat libera circulație a persoanelor pe teritoriul țării noastre. La fel, deputatul Grosu, cu suportul unui grup mic de persoane, au blocat și au încălcat dreptul la vot al cetățenilor Republicii Moldova, drept prevăzut de Constituție. Igor Grosu și-a mai permis să lanseze acuzații dure și defăimătoare la adresa cetățenilor moldoveni din estul țării, numindu-i „separatiști”, a scris Batrîncea pe Facebook.

De altă parte, Igor Grosu a menționat expres că atunci când a utilizat cuvântul ”separatiști” s-a referit strict la autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol care, potrivit deputatului PAS, ”îl ajută pe Igor Dodon să fraudeze alegerile”. Grosu a publicat și u filmuleț pe facebook, unde se vede cum oamenii din stânga Nistrului ar fi fost plătiți pentru a-și da votul pentru Igor Dodon, informație negată de ultimul.

Procesul a fost periclitat de mai mulți oameni din dreapta, dar și stânga Nistrului, care nu au permis autocarelor organizate contrar legii, să ajungă până la secțiile de vot. Mai mult, oamenii din Transnistria ar fi fost plătiți cu câte 800 de ruble pentru a-și da votul pentru candidatul Igor Dodon, spun manifestanții.

Șeful Inspectoratul General de Poliție, Marin Maxian, a declarat că au fost documentate 17 cazuri de transportare a alegatorilor și 5 cazuri de corupere a alegatorilor.

Dosar Media

Ai o noutate?