PRO MOLDOVA îndeamnă alegătorii și simpatizanții să susțină candidatul dreptei Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura la 15 noiembrie 2020. Se arată într-un comunicat al formațiunii.
„Moldova nu mai roșește, suntem la un PAS de a ne elibera de conducătorul regimului socialist, care a încercat să pună stăpânire pe țară. Vă îndemn pe toți să ieșiți masiv la vot la 15 noiembrie pentru ca Dodon să plece și să dăm o șansă statului nostru și fiecărui cetățean care a obosit de corupție, minciună, trădări și sărăcie. PRO MOLDOVA a fost și rămâne împotriva lui Igor Dodon”, a declarat Andrian Candu, președintele PRO MOLDOVA.
Andrian Candu a mulțumit cetățenilor care, pe timp de pandemie, au dat dovadă de responsabilitate și au mers la vot pentru a alege președintele țării.
„Am o mare admirație și un profund sentiment de respect pentru toți cei care au reușit să ajungă la secțiile de vot, chiar dacă autoritățile nu au pregătit alegerile conform situației pandemice, refuzând apelurile noastre de organizare a unor audieri pentru a depista în Parlament lacunele din instrucțiuni. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din diasporă care au stat ore bune la coadă pentru a vota, iar mulți dintre ei au parcurs distanțe uriașe pentru a ajunge la secțiile de vot. Avem un popor minunat, iar acest popor sigur merită un președinte mai bun decât poate fi Dodon vreodată”, a menționat Andrian Candu.
Președintele PRO MOLDOVA a exprimat, totodată, îngrijorare în legătură cu încălcările și tentativele de fraudare a alegerilor înregistrate în ziua scrutinului. El a făcut apel către autorități să înlăture neregulile semnalate până la acest moment și să nu admită abuzuri similare în turul doi.