Foto: timpul.md

Prețul benzinei s-a majorat cu un leu și 60 de bani – Și motorina costă mai scump începând de astăzi

Prețul benzinei s-a majorat cu un leu și 60 de bani per litru, adică cu 10%. Dacă până acum un litru de benzină A95 putea fi procurat cu 16 lei și 15 bani, acum va trebui să plătim pentru aceeași cantitate 17 lei și 75 de bani.

Și motorina a crescut în preț. Majorarea constituie 8 procente, adică un leu și zece bani per litru.

Totodată, prețul gazului lichefiat a avut o majorarea de circa 6 procente, ceea ce constituie 60 de bani.

Potrivit petroliștilor, majorările au fost operate din motiv că accizele sunt mai mari, dar și petrolul s-a scumpit. Asta deși, experții în acest domeniu au declarat de mai multe ori că, prețul ar trebui, din contra, să fie mai mic, întrucât încasările petroliștilor sunt destul de mari.

Economistul Veaceslav Ioniță crede că la baza majorării prețurilor ar sta două motive importante.

Primul ar fi creșterea accizelor pentru produsele petroliere, menționează expertul.

”A crescut acciza la produse petroliere. La benzină acciza a crescut de la 4,47 lei/litru la 4,87 lei/litru. Împreună cu TVA, impozitele în acest an s-au majorat cu 48 bani per litru”, spune Ioniță.

Cel de-al doilea motiv ar fi creșterea prețului la petrol la nivel internațional, respectiv care se răsfrânge și asupra consumatorului final.

”Crește prețul petrolului pe piețele Internaționale. Astfel, în septembrie-octombrie 2020, prețului unui baril de petrol a fost de 40 USD. În decembrie, acesta s-a scumpit cu 25%, până la 50 USD. Iar în prezent a mai crescut cu 10%, ajungând la 55 USD/baril”, mai adaugă Veaceslav Ioniță.

Însă, expertul menționează că teoretic, petroliștii ar avea motive să majoreze prețurile la carburanți, dar există un mare ”dar”. Adică, petroliștii au avut foarte mult de câștigat anul trecut, când prețurile pe piața internațională scăzut drastic, iar petroliștii au majorat totuși prețurile. În acest context, expertul precizează că, creșterea prețurilor pe piața petrolieră ar trebui investigată la cel mai înalt nivel.

”În 2020, când prețul la petrol a scăzut dramatic ajungând la minimul din ultimii 25 ani, petroliștii nu s-au grăbit să scadă prețul pe măsura. Drept consecință, anul trecut, în plină criză, ei au încasat cei mai mulți bani din istoria Moldovei. Așa că reiterez: piața produselor petroliere trebuie să fie subiect de anchetă a Consiliul Concurentei, Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, Comisiilor parlamentare se profil și nu în ultimul rând a Consiliului de Securitate de pe lângă Președintele Republicii Moldova”, menționează economistul.

Menționăm că, ultima majorare a avut loc în luna decembrie a anului trecut. Atunci, mai multe stații PECO au afișat prețuri mai mari la carburanți. Benzina și motorina s-a scumpit în medie cu 60 de bani, iar gazul lichefiat cu 40 de bani.

Din martie 2019, petroliștii stabilesc de sine stătător prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, fără să depășească rata de rentabilitate anuală de 10%.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?