La data de 15 ianuarie la Abu Dhabi, a avut loc o reuniune între președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev și președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, informează site-ul oficial al șefului statului azer, scrie haqqin.az
În cadrul reuniunii, Aliyev a declarat că sprijinul acordat de EAU Azerbaidjanului în timpul dezbaterii din cadrul Consiliului de Securitate al ONU privind regiunea Caucazului de Sud este foarte apreciată, fiind un exemplu de prietenie și fraternitate.
Părțile au remarcat că Azerbaidjanul și Emiratele Arabe Unite sunt state pașnice și au subliniat eforturile celor două țări de a asigura pacea, stabilitatea și securitatea în regiune.
Aliyev și Al Nahyan au declarat că Azerbaidjanul și EAU cooperează strâns în domeniile politic, economic, de securitate și în alte domenii. Părțile au remarcat importanța consolidării în continuare a legăturilor, subliniind importanța vizitelor reciproce la diferite niveluri, în conformitate cu cursul politic stabilit de șefii de stat.
La finalul reuniunii, șeful statului azer l-a invitat pe omologul său să viziteze Azerbaidjanul.