Foto: gov.md

Președintele Maia Sandu ”va colinda” mai multe țări în luna ianuarie – va aduna bani și va cere sprijin

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, urmează să întreprindă curând prima sa deplasare de serviciu, de la învestire. Astfel, pe 12 ianuarie va merge la Kiev, la invitația președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski.

De altfel, Maia Sandu a declarat chiar după învestirea în funcția de președinte că va ”colinda” partenerii de dezvoltare, inclusiv vecinii noștri pentru a îmbunătăți relațiile bilaterale, care au fost înghețate timp de patru ani, dar și va cere ajutor din partea UE în contextul crizei actuale.

Aceasta va fi prima deplasare de serviciu de la învestirea în funcție. Adjunctul șefului Biroului președintelui ucrainean, Igor Jovkva, a declarat că în cadrul vizitei pe care o va avea Maia Sandu, va fi pusă baza unei noi etape a relațiilor bilaterale.

„Vom începe noul an cu o resetare a relațiilor bilaterale cu Moldova – pe 12 ianuarie, noua președintă aleasă, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială în Ucraina, care va fi prima vizită oficială de la alegeri”, anunță Jovkva.

Maia Sandu a mai anunțat că va întreprinde o vizită și la Bruxelles, până la sfârșitul lunii ianuarie.

„Sunt multe lucruri de discutat și pentru că avem nevoie de multe lucruri pe care am putea să le obținem la Bruxelles și mai ales pentru că suntem într-un proces important de planificare, mai bine zis, Uniunea Europeană se află într-un proces important de planificare a resurselor pentru următorii 5 ani și e bine să mergem să formulăm foarte clar ce își dorește Republica Moldova în cooperarea cu Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit Maiei Sandu, Uniunea Europeană, la fel ca și alți parteneri de dezvoltare, își dorește ca în Republica Moldova lucrurile să se îmbunătățească pentru cetățeni, cetățenii să trăiască mai bine.

”Partenerii externi își doresc ca în Republica Moldova să fie consolidate instituțiile democratice, procesele democratice. Partenerii europeni, la fel ca noi, își doresc ca în Republica Moldova să existe stat de drept, să existe justiție care să pună în aplicare legile și să stea la straja implementării acestora”, adaugă Sandu.

În campania electorală, Maia Sandu a declarat de nenumărate ori că va scoate Republica Moldova din izolare internațională. Mai mult, președintele Republicii Moldova a reiterat că va merge în mai multe țări pentru a aduna bani și susținere pentru Republica Moldova.

Maia Sandu a fost invitată de președintele României, Klaus Iohannis, să întreprindă o vizită oficială în România. Anunţul a fost făcut marţi, 29 decembrie, în cadrul vizitei preşedintelui român la Chişinău.

“Pentru a continua dialogul nostru am adresat Maiei Sandu invitația de a efectua o vizită oficială la București”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele român şi-a exprimat convingerea „că preluarea mandatului prezidenţial de către doamna Sandu va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperări bilaterale în spiritul aspiraţiilor europene ale R. Moldova, care să ducă afirmarea sa ca stat modern, european şi democratic”.

Dosar Media

Ai o noutate?