PPDA nu va participa la formarea Guvernului Grosu, anunță Vasile Năstase

Deputatul fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Vasile Năstase,  susține că PPDA nu va face parte din componența echipei guvernamentale în frunte cu Igor Grosu, candidat desemnat de președintele Maia Sandu la funcția de prim-ministru. O declarație în acest sens a fost făcută de deputat în cadrul unei emisiuni TV.

„Din discuțiile pe care am avut cu colegii noștri, noi nu o să participăm la acest Guvern(…)Poziția noastră este că nu o să participăm la acest Guvern”, a declarat deputatul.

Vasile Năstase i-a cerut președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, să publice înregistrările de la consultările de la Președinție de marți, 16 martie.

„Îi cer oficial președintei Maia Sandu să publice înregistrările care au fost făcute în cadrul consultărilor, pentru ca toată lumea să vadă, pentru că asta este un exercițiu democratic. Trebuie să vedem cu ce au venit fracțiunile. Lasă poporul să afle cine și ce a propus acolo, ce nume au fost vehiculate, ce soluții au fost date de către participanții la aceste discuții, la aceste consultări, ca să ne facem o imagine generală despre ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Vasile Năstase.

Dosar Media

Ai o noutate?