Percheziții și la oficiul lui Igor Dodon: Legături suspecte cu ”Delovaia Rossia” și fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika

Percheziții și la oficiul lui Igor Dodon: Legături suspecte cu ”Delovaia Rossia” și fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika.

După ce fostul președinte al țării, Igor Dodon, s-a pomenit în această dimineață cu procurorii la ușa casei sale, aceștia ar fi ajuns li la oficiul din centrul capitalei, de pe strada Ștefan Cel Mare, 202, dar și la casa părintească din localitatea Sadova, raionul Călărași.

„Acțiunile de urmărire penală au loc și la sediul asociației „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este Igor Dodon. Co-fondatorul asociației respective este organizația „Delovaia Rossia”, unul din liderii căreia este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika”, scrie Deschide.MD cu referire la surse apropiate anchetei.

Perchezițiile au loc și la casa părintească a lui Dodon din satul Sadova (r-nul Călărași), dar și la baza de odihnă din Sadova care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, a finului socialistului, fost ofițer al SPPS, Lilian Filipov.

Potrivit Marianei Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă și îmbogățire ilicită.

„Perchezițiile se efectuează inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasiva) art.181/2( acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337( trădare de patrie) și art.330/2 (îmbogățire ilicită)”, a declarat confirmat Mariana Cherpec, procurorul responsabilă de comunicare cu mass-media.

De precizat că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordonanța privind repornirea urmăririi penale în dosarul „kuliok”.

Dosar Media

Ai o noutate?