Foto:newsmaker.md

Parlamentul se întrunește astăzi în ședință – Ordinea de zi

Deputații vor examina, în lectură finală, proiectele de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, a Legii privind dezvoltarea regională, a Legii cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu demnitate publică.

În prima lectură va fi supus dezbaterii proiectul Codului funciar, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a Legii privind activitatea particulară de detectiv și pază.

De asemenea, parlamentarii urmează să adopte mai multe hotărâri privind numirea în funcție a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție, numirea unui viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, dar și constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului.

Totodată, urmează a fi ratificat Protocolul Opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Acordul de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională.

Ordinea de zi: https://www.parlament.md/SesiuniParlamentare/%c5%9eedin%c5%a3eplenare/tabid/128/SittingId/4377/language/ro-RO/Default.aspx

Amintim că acces în clădirea Parlamentului au doar persoanele vaccinate sau care dispun de test.

Turcan Ana

Ai o noutate?