Reprezentanții Partidului „Acasă Construim Europa” (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, au venit cu o reacție, după ce un membru de partid a fost reținut pentru că l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, care este membru al Platformei DA, pentru a-l „pedepsi” că acesta s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu ser din lotul destinat lucrătorilor medicali.
„Cum și era de presupus, „cumătrul” și în acest caz a intervenit la procurorii care l-au reținut abuziv, pe președintele PACE OT Sîngerei, dl Tudor Balan. Pentru o acțiune politică care a avut drept scop sensibilizarea societății asupra sistemului putred și corupt utilizat în interesul propriu de către funcționarii publici. Condamnăm acțiunile abuzive ale procurorilor din Sîngerei, în special a procurorului Zaharia, care acționează la comanda politică și cerem eliberarea imediată a deținutului politic, Tudor Balan”, este reacția reprezentanților PACE.
Totodată, membrii PACE solicită procurorilor să îi informeze despre măsurile luate în cazul sesizării care au depus-o: „Despre faptul că mai mulți funcționari publici, făcând abuz de funcția deținută, s-au vaccinat ei, rudele și prietenii lor, cu vaccinul destinat medicilor”.
„Vrem să vedem câți funcționari corupți avem în Republica Moldova, care s-au pus mai presus pe ei, decât medicii, profesorii și bătrânii. Vor fi oare atrași la răspundere în conformitate cu legislația? O întrebăm pe procurorul Zaharia, de unde știu politicienii că urmează să fie reținuți membrii PACE? Echipa PACE reiterează că vom lupta până la capăt cu funcționarii corupți și birocrați, pentru medici, profesori, bătrâni și cerem eliberarea imediată a deținutului politic dl Tudor Balan. Sesizăm pe această cale, toate instituțiile internaționale și misiuni diplomatice acreditate la Chișinău, să monitorizeze și să intervină în acest caz”, au conchis membrii PACE.
Reprezentanţii PACE şi-au justificat acţiunile respective prin faptul că au vrut să-l pedepsească în aşa fel pe Tudor Tutunaru, care s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19, deşi campania de vaccinare se desfăşoară actualmente doar în rândul cadrelor medicale şi a persoanelor de peste 60 de ani.
Platforma DA, partid al cărui membru este Tudor Tutunaru, a condamnat „acţiunile teroriste ale partidului PACE la adresa funcţionarilor publici, exponenţi ai Platformei DA şi le califică total ilegale şi iresponsabile. Asemenea acţiuni nu au nimic comun cu statul de drept şi lupta cu corupţia”.
Vasile Năstase, deputatul PPDA, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook. Acesta declară că reacția lui Cavcaliuc este una curioasă, cinică și total deplasată. Totodată, deputatul PPDA a ținut să îi amintească liderului PACE că multe alte personalități urmărite și arestate de Plahotniuc cu ajutorul lui personal au fost și sunt deținuți politici.
Vasile Năstase a venit și cu îndemnul să nu fie profanată această noțiune dramatică de ”deținut politic”.
”Curioasă, cinică și total deplasată reacția lui Cavcaliuc. Cică teroristul său este deținut politic. Cavcaliuc, ține minte – Gheorghe Petic, Sergiu Cebotari, Ion Matasevici, Radu Cebotari și o mulțime de alte personalități urmărite și arestate de banditul plahotniuc și ținute în lagărul său de concentrare nr.13, cu ajutorul tău și al altora de acest soi, au fost și sunt deținuți politici.Ca să nu evoc nume istorice ca Gheorghe Ghimpu. Alexandru Usatiuc Bulgăr, grupul Ilașcu, etc.Nu profanați această noțiune dramatică și sfântă!”, se arată în postarea lui Vasile Năstase.