Fostul deputat, semnatar al Declarației de Independență, profesorul Vasile Șoimaru a ținut să vină cu un mesaj de laudă în adresa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după vizita ei la Berlin.
”Am urmărit cu atenție prestația președintei Maia Sandu la berlin și mi-am amintit de un gând mai vechi de-al meu: o studentă bună poate deveni un președinte bun, un student rău – niciodată.
V-o spune un dascăl care a lucrat 50 de ani cu studenți foarte buni, buni, nu prea buni și deloc bun.
Nota bene: Dodon nu mi-a fost student… Maia Sandu, da!!!”, a scris Vasile Șoimaru.
Fostul deputat a venit și cu un șir de argumente întru susținerea opiniei sale, acesta a atașat actele de studii ale președintei Maia Sandu.
Vasile Șoimaru este politician, economist, conferențiar universitar, publicist, fost deputat în parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1990-1994 și 1998-2001.
Este unul din semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova.