Oficial! Sergiu Litvinenco – propus ministru al Justiției, îi va lua locul lui Nagacevschi

Natalia Gavrilița, candidatul la funcția de prim-ministru, desemnat de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a pregătit și își prezintă echipa pentru guvern. Totodată, echipa guvernamentală și programul de guvernare urmează să fie prezentate în plenul Parlamentului.

Astfel, pentru fotoliul de ministru al Justiției este propus deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. Dacă plenul va susține prin vot noua componență a cabinetului de miniștri, atunci Litvinenco îi va lua locul lui Fadei Nagacevschi în fruntea Ministerului Justiției.

Litvinenco este jurist de profesie, fiind absolventul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (2005), iar mai devreme – a Colegiului Republican de Informatică și Drept (2001).

De-a lungul carierei a activat în calitate de consultant juridic în diferite proiecte cu finanțare externă, venită de la structuri precum Banca Mondială, UNICEF sau USAID, și prin intermediul cărora se acorda consultanță unor instituții de stat. Printre acestea și Ministerul Educației, care, în acea perioadă, a fost condus de Maia Sandu, viitoarea lideră a Partidului Solidaritate și Acțiune (PAS), formațiune la care, ulterior, Litvinenco a devenit membru al Biroului Permanent Național.

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a figurat cu nr. 9 în lista naţională a Blocului electoral ACUM, format din PAS și Platforma Demnitate și Adevăr, poziție care i-a asigurat un fotoliu de deputat. În noul Legislativ, Litvinenco a fost numit președinte al Comisiei juridică, numiri şi imunităţi.

 

Dosar Media

Ai o noutate?