O veste tristă a lovit România: Nu a fost acceptată în Schengen

Din păcate, extinderea Spațiului Schengen nu este valabilă pentru România din cauza unor neînțelegeri care nu au putut fi rezolvate în timp util. România a făcut tot posibilul pentru a se putea extinde în Spațiul Schengen, însă, din păcate, acest lucru nu a fost posibil. Ședința de astăzi a dat peste cap planul României și al Bulgariei, deoarece ambele state sperau să îi convingă pe oficiali că îndeplinesc toate condițiile necesare.

Cu puţine speranţe că îi vor determina pe austrieci să îşi schimbe votul in ultima secunda, oficialii de la Bucureşti s-au dus astăzi la Bruxelles să negocieze aderarea României la Spaţiul Schengen.

În această dimineață, acolo a început Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), privind extinderea zonei de liberă trecere cu trei state – România, Bulgaria şi Croaţia.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei. Olanda ar fi precizat că a votat doar împotriva Bulgariei, nu și a României, însă votul a fost ”la pachet” pentru cele două țări.

Tema aderării celor trei state a stârnit foarte multe discuţii în ultimele săptămâni, controverse şi agitaţie politică, mai ales după ce Austria a anunţat că îşi menţine împotrivirea faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.

De altfel, în această dimineață, chiar înaintea începerii ședinței Consiliului JAI, ministrul de interne al Austriei a anunțat oficial că va vota împotriva României: ”Am vorbit mai devreme cu colegii români. Cred că Austria își pune în joc reputația bună pe care o are în Europa de Est. Astăzi voi vota contra extinderii Schengen cu România și Bulgaria. Este o greșeală ca un sistem care în multe locuri nu funcționează să fie extins. Anul acesta, în Austria, au fost 100.000 de treceri ilegale ale frontierei. Dintre aceștia, 75.000 nu erau înregistrați. Este o dovadă că sistemul nu funcționează”.

Dosar Media

Ai o noutate?