Deputatul PPDA Iurie Reniță s-a infectat cu noul tip de coronavirus la începutul lunii decembrie. Atunci, presa a scris că parlamentarul s-ar afla în stare gravă la spital, lucru confirmat și de fratele deputatului, Alecu Reniță.
În perioada când a fost internat, atât deputatul, cât și apropiații acestuia nu au dat prea multe detalii despre starea de sănătate a lui.
Iurie Reniță a publicat o fotografie pe pagina sa de Facebook, unde dă semne că s-a tratat de COVID, dar se recuperează. Parlamentarul a avut și un scurt mesaj.
”Perioada de recuperare decurge mai eficient când partenerul de dialog este prietenul și colegul parlamentar, Lilian Carp. Natura și aerul curat favorizează revenirea la normalitate. O rugăminte insistentă: aveți multă grijă de sănătatea voastră și a celor care vă înconjoară”, menționează deputatul.
Amintim că mai mulți deputați s-au infectat cu noul tip de coronavirus, inclusiv președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Și fostul premier Ion Chicu nu a scăpat de COVID, acesta s-a tratat de coronavirus cu puțin timp înainte de a își depune demisia din funcția de prim-ministru.