O nouă reuniune în formatul 5+2 a avut loc astăzi

Astăzi, 20 aprilie 2022, după o pauză de 7 luni a fost convocată o nouă reuniune în format online a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea experților de pe ambele maluri ale Nistrului și a reprezentanților mediatorilor și a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Discuțiile experților s-au axat pe funcționalitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or.Tiraspol și or.Râbnița și necesitatea restabilirii plenare a activității acestora în vederea prestării întregului spectru de servicii de documentare a autovehiculelor din regiune în corespundere cu prevederile Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018, Legii nr. 170/2018 și a Hotărârii Guvernului nr.847/2018.

Reprezentanții Tiraspolului au abordat subiectul plăcuțelor de înmatriculare cu simbolica neaprobată de cadrul normativ în vigoare ce au fost reținute de către organele de drept naționale la 22 decembrie 2021, precum și au revenit la propunerea extinderii mecanismului de documentare cu numere neutre și asupra mijloacelor de transport ce desfășoară activități comerciale, fiind precizat pe marginea primei teme că urmează să se pronunțe autoritățile abilitate prin lege, iar referitor la al doilea aspect pozițiile Chișinăului au fost expuse în repetate rânduri anterior.

La rândul său, experții de la Chișinău au enunțat inadmisibilitatea acțiunilor unilateral întreprinse de către Tiraspol în privința conducătorilor auto cu plăci și cu numere de înregistrare moldovenești care sunt impuși să achite plăți adiționale și injuste pentru utilizarea infrastructurii drumurilor din localitățile din stânga Nistrului și mun.Bender, pentru procurarea altor categorii de viniete decât cele aprobate de autoritățile naționale competente, precum și renunțarea la abordări diferențiat aplicate în raport cu cetățenii Republicii Moldova.

Au fost discutate și unele dificultăți întâmpinate de către operatorii de transport rutier public de pasageri de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și a fost exprimată disponibilitatea de a contribui la identificarea soluțiilor viabile la aceste probleme.

Turcan Ana

Ai o noutate?