Nu mai este cale de întoarcere: Rusia a lansat procedura de retragere din Consiliul European

Nu mai este cale de întoarcere: Rusia a lansat procedura de retragere din Consiliul European

Oficialii ruși au publicat, marți, o declarație prin care au anunțat retragerea Rusiei din Consiliul European. Reprezentanții Rusiei au acuzat statele NATO și ale Uniunii Europene că au abuzat de majoritatea lor în Consiliul Europei (CE) și au transformat constant această organizație într-un instrument de politică anti-rusă.

Politicienii ruși au spus că pe 25 februarie, anul acesta, statele NATO și ale UE au adoptat o decizie discriminatorie de suspendare a reprezentării Rusiei în organele statutare ale Consiliului Europei.

„În astfel de circumstanțe, țara noastră nu va rămâne în Consiliul Europei. Pe 15 martie, anul acesta, Secretarul general M. Pejcinovic-Buric a primit o notificare cu privire la retragerea Federației Ruse din Organizație. Toată responsabilitatea pentru distrugerea spațiului umanitar și juridic comun de pe continent, pentru consecințele pentru însuși Consiliul Europei, care fără Rusia își va pierde coordonatele paneuropene, va fi suportată de cei care ne obligă să facem acest pas”, se arată în declarația Rusiei privind procedura de retragere din Consiliul European.

Reprezentanții Rusiei au transmis că, atunci când s-au alăturat Consiliului European, în 1996, organizația urmărea să întărească unitatea popoarelor europene, poziționându-se ca o structură depolitizată, „menită să devină pilonul umanitar și juridic al Europei, de la Lisabona până la Vladivostok.

„Rusia a fost întotdeauna angajată pentru o cooperare egală în cadrul Consiliului Europei în interesele cetățenilor săi. De-a lungul anilor, prin eforturi comune, s-au făcut multe pentru dezvoltarea legislației ruse și a practicii de aplicare a legii, pentru a consolida sistemul drepturilor omului în țara noastră, inclusiv prin implementarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și practicarea ei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în legislația rusă”, a transmis Federația Rusă.

În același comunicat, Rusia a spus că potențialul de unificare al Consiliului Europei a fost distrus de țările NATO și ale Uniunii Europene.

„Ei văd în această organizație doar un mijloc de sprijin ideologic pentru expansiunea lor militar-politică și economică spre est, plantând o «ordine bazată pe reguli», care le este benefică și, de fapt, un «joc fără reguli»”, au transmis autoritățile Federației Ruse.

Dosar Media

Ai o noutate?