Nu le place de Litvinenco, vor alt ministru al Justiției! Moțiunea inițiată de comuniști și socialiști va fi examinată astăzi, la Ședința Parlamentului

Nu le place de Litvinenco, vor alt ministru al Justiției! – Moțiunea inițiată de comuniști și socialiști va fi examinată la Ședința Parlamentului.

Deputații vor examina astăzi moțiunea simplă împotriva activității Ministerului Justiției în frunte cu șeful instituției Sergiu Litvinenco. Moțiunea a fost inițiată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Ședința legislativului va începe la ora 11:00.

Potrivit BCS,  PAS împreună cu ministrul Litvinenco ar fi subjugat justiţia independentă din ţara noastră şi ar fi pus-o la cheremul partidului de la guvernare, aşa încât să răspundă doar comenzilor politice. 

De asemenea, vor fi dezbătute și modificările la Legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative. Documentul elaborat de Guvern prevede că indemnizația unică de 100 de mii de lei va fi acordată rudelor angajaților medicali vaccinați care au murit la locul de muncă din cauza COVID. 

Totodată, vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la avocatură, Regulamentului Parlamentului.

De asemenea, în prima lectură va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea amendamentelor la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanțare în vederea implementării Proiectului ”Livada Moldovei”.

Dosar Media

Ai o noutate?