Noi tensiuni între Armenia și Azerbaidjan – părțile au anunțat morți și răniți

Noi tensiuni între Armenia și Azerbaidjan – părțile au anunțat morți și răniți

Noi schimburi de focuri au izbucnit la frontiera dintre Azerbaidjan și Armenia pe 11 ianuarie. Baku și Erevan se acuză reciproc de provocarea incidentelor violente, soldate cu moartea și rănirea unor soldați.

Ministerul Apărării de la Baku a informat despre moartea unui militar azer.

Ministerul Apărării de la Erevan a anunțat că doi soldaţi armeni au fost ucişi şi alţii doi au fost răniţi în provincia Gegharkunik, situată la graniţa de est a ţării.   

Potrivit relatărilor agențiilor de presă, la sfârșitul zilei de marți situația era „relativ stabilă”.

Noile tensiuni au izbucnit în pofida faptului că în noiembrie și decembrie, în cadrul unor întrevederi la Soci, apoi la Bruxelles, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi prim-ministrul Armeniei, Nikol Paşinian, au discutat despre calmarea situației.

În toamnă anului 2020, Azerbaidjanul a recucerit mari porţiuni din Nagorno-Karabah luate anterior de Armenia la începutul anilor 1990. Încetarea focului este monitorizată de forţele ruse de menţinere a păcii”, relevă DPA, citată de Agerpres.

Ambasadorul Azerbaidjanului în Republica Moldova, Gudsi Osmanov, a informat  pe pagina sa de Facebook că ministerul de Externe de la Baku i-a adresat Erevanului o declarație în care „condamnă ferm provocările militare” de marți.

În declarație se spune că, „urmare a unei provocări comise de forțele armate ale Armeniei”, un soldat azer a fost ucis pe direcția Kalbajar a frontierei azero-armene.

Condamnăm ferm continuarea provocărilor militare de către partea armeană”, declară ministerul de Externe al Azerbaidjanului.

În declarație se mai spune că „conducerea militaro-politică a Armeniei, care a comis o altă provocare sângeroasă la frontiera de stat, în loc să ia măsuri pentru normalizarea relațiilor dintre cele două țări, este direct responsabilă pentru agravarea situației din regiune”.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?