Ministerul Sănătății din Ucraina a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic crescut și a publicat o listă de țări din „zona roșie”. Astfel, toate persoanele care pleacă în Ucraina din aceste țări vor fi nevoite să se autoizoleze timp de 14 zile sau să prezinte un test la COVID negativ.
Cetățenii străini pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentând obligatoriu la punctul de trecere polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.
Notă: Polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
În prezent, potrivit evaluării autorităților ucrainene, Republica Moldova se află pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut – categoria roșie
Persoanele care sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor prezenta la punctul de trecere a frontierei rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 48 ore înainte de trecerea frontierei de stat și emis în limba rusă sau engleză. În lipsa testării menționate, aceste persoane vor intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile, în locuri determinate.
Alternativ carantinei, există opțiunea autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei “Activ de acasă/Дій вдома” (pentru a utiliza aplicația respectivă se va folosi cartela SIM cu număr de UA +380….).
Notă: În același timp, cetățenii străini care se află în autoizolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei au posibilitatea de a efectua testarea COVID-19 (prin metoda PCR) în laboratoarele medicale ucrainene, în decurs de 48 ore de la traversarea frontierei.
Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul/avionul) și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina.
În cazul apariției unor situații problematice, vă rugăm să apelați Serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel. +380-44-521-22-79 sau email kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv WhatsApp și Viber).