Colaj: Dosar Media

Noi plecări din PD: ”Stare degradantă în PD” – reacția formațiunii: ”Nichiforciuc și Pilipețcaia au fost azi la Soroca”

După ce ar fi avut o întâlnire cu deputatul neafiliat Eugeniu Nichiforciuc, dar și cu deputatul PSRM Aliona Pilipețcaia, membrii organizației teritoriale a PD de la Soroca au anunțat că părăsesc formațiunea Partidului Democrat.

Aceștia au semnat o declarație și susțin că vor rămâne neafiliați. Motivul as r fi ”starea degradantă în care a ajuns Partidul Democrat, dar și acțiunile inexplicabile ale conducerii Partidului Democrat”, se arată în declarație.

De altă parte, PDM reclamă noi abuzuri din partea unor demnitari de stat și cere conducerii Guvernului să ia atitudine.

”Partidul Democrat din Moldova anunță despre noi intimidări și presiuni asupra membrilor PDM. Din informația președintelui Organizației Teritoriale Soroca a PDM, Ghenadie Muntean, astăzi la Hotelul Central din Soroca au fost convocați, din inițiativa reprezentantului Guvernului în teritoriu, Vladimir Ceban, într-o reuniune dubioasă o serie de colegi de partid, primari din mai multe localități. La întâlnire au participat, de asemenea, deputații Eugen Nichiforciuc și Aliona Pilipețcaia (PSRM, renumită prin fraza „Fericiun Crecit”) și directorul Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), Vadim Curmei (cumătrul lui Nichiforciuc). Scopul întâlnirii s-a dovedit a fi intimidarea și condiționarea primarilor PDM să semneze o declarație de suspendare din partid. Unora dintre ei li s-a reamintit că pot avea probleme cu CNA sau ANI, altora li s-au făgăduit finanțări pe anumite proiecte, de exemplu din fondurile AIPA, fiind amintită și controversata anexă nr.7 la Bugetul de Stat, aprobată netransparent și atacată ulterior la Curtea Constituțională”, se arată în reacția anticipată a PD.

Partidul Democrat face apel către Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, și Secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi, să ia atitudine față de abuzurile unor funcționari guvernamentali, care folosesc poziția lor în organele de stat și resursele administrative pentru a exercita presiuni asupra membrilor PDM.

”Este inadmisibil ca cineva să fie persecutat pentru opțiunile sale politice, drept garantat de Constituție. Funcțiile vin și pleacă, iar pentru încălcările comise oficialii vor trebui să răspundă conform legii”, mai precizează PD.

Totodată, președintele Organizației Teritoriale PDM Soroca, Ghenadie Muntean, declară că echipa PDM din raion rămâne puternică și consolidată.

 

Dosar Media

Ai o noutate?