Natalia Morari răbufnește după ce a fost ”arsă pe rug” de internauți și colegii de breaslă: ”Loviți în mine…”

La o zi după ce a făcut anunțul în care a recunoscut că tatăl copilului său este nimeni altul decât  controversatul afacerist, Veaceslav Platon și a fost ”arsă pe rug” de internauți, Natalia Morari vine cu o nouă reacție.

”În primul rând vreau să îmi cer scuze de la voi, dragi telespectatori, dacă v-am dezamăgit în plan profesional. Regret asta foarte mult. În al doilea rând – dragi colegi de la TV8, îmi pare nespus de rău pentru tot ce se întâmplă acum. Și pentru durerea personală pe care v-am adus-o. Nespus de rău – asta puțin spus. Sper că timpul le va aranja pe toate”, anunță Natalia Morari.

Fosta prezentatoare TV susține că regretă doar un singur lucru în această poveste.

”Regret un singur lucru – că nu am făcut declarația la timp și prin asta am dezămăgit pe mulți dintre voi. Iar celor care ne vor răul într-un mod atât de demonstrativ: lăsați TV8 în pace. Loviți în mine – dar lăsați televiziunea să-și facă treaba bine. Așa cum ea a știut să facă în toți acești ani și demonstrează prin muncă zi de zi”. A mai adăugat Natalia Morari.

Radio Europa Liberă Moldova renunță la colaborarea cu Natalia Morari

Radio Europa Liberă Moldova anunță că a decis – de comun acord – să suspende temporar colaborarea lunară pentru un talk show în limba rusă cu jurnalista Natalia Morari, scrie moldova.europaliberă.org

Miercuri, mai multe organizații de presă din R. Moldova au reacționat la dezvăluirea de către Natalia Morari a relației sale cu omul de afaceri controversat Veaceslav Platon.

 „Considerăm că relația Nataliei Morari cu Veaceslav Platon ar putea submina încrederea consumatorilor de media într-o presă liberă și independentă. Regretăm declarația întârziată a Nataliei Morari. Gestul ei ar putea afecta imaginea TV8 drept o instituție media integră și independentă din punct de vedere a politicii editoriale”, se spune în declarația citată de Ziarul de Gardă, și semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice și Asociația Media Guard.

Mai devreme, postul de televiziune TV8 a anunțat că a retras din grila sa de programe emisiunea „Politica Nataliei Morari”. În comunicatul de presă al televiziunii TV8 se spune că retragerea emisiunii Nataliei Morari se face din rațiuni decurgând din „codul deontologic al jurnalistului, politica editorială internă, și misiunea și valorile TV8”.

Anunțul a venit la o zi după ce Morari și-a dat demisia din funcția de președintă a Asociației Obștești „Media Alternativă”. Această asociație este deținătoarea licenței postului TV8.

Natalia Morari a scris pe rețele că ar fi fost „șantajată” de Serviciul de Informații și Securitate cu fapte din viața ei privată, iar SIS a răspuns că ziarista are dreptul să se adreseze Procuraturii Generale.

Dosar Media

Ai o noutate?