Foto: știri.md

Nagacevschi, supărat: Starea de urgență nu oferă mandat pentru ”bespredel”, iar CSE nu este platformă pentru PR politic

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a criticat decizia CSE, anunțată de premierul interimar Aureliu Ciocoi, de a interzice plimbările prin parc. Acesta acuză că anumiți decidenți politici și-ar face PR pe platforma Comisiei Situații Excepționale.

”Încă ieri dimineața i-am comunicat Prim-ministrului interimar că este inadmisibil să interzici oamenilor să se plimbe prin spații publice și am solicitat să fie întrunită chiar ieri ședința CSE pentru a corecta eroarea comisă (ușor spus). Nu a fost să fie.

Notez, cei ce promovează asemenea decizii, trebuie să fie conștienți că starea de urgență nu oferă mandat pentru bespredel și orice limitare trebuie să fie justificată, or, dispozițiile CSE și eventualele sancțiuni pe seama unor dispoziții nejustificate se contestă în instanța de judecată, fiind supuse și controlului parlamentar”, a scris Nagacevschi într-o postare pe pagina sa de facebook.

Nagacevschi spune că  CSE nu este platformă pentru PR politic, dar pentru a ne lupta cu pandemia. Ministrul Justiției a apreciat decizia luată de autoritățile municipale.

”Domnul Primar General a intervenit rapid, prin asumare, la nivel de municipiu și a permis plimbarea în spații publice. Sper în regim de urgență să se întrunească CSE să elimine prevederile ce nu au nicio justificare rezonabilă”, a adăugat acesta.

Dosar Media

Ai o noutate?